Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Arnold Schwarzenegger şi baschetbalistul LeBron James, printre celebrităţile evacuate în urma incendiilor din California

FlickSided
arnold schwarzenegger

Numeroase celebrităţi de la Hollywood, de la actori, actriţe sau sportivi, se află printre cele 10.000 de persoane nevoite să-şi abandoneze casele în faţa avansului flăcărilor, izbucnite luni, într-o zonă exclusivistă din Los Angeles, relatează marţi ziarul spaniol ABC, potrivit AGERPRES.

Vedetele au fost nevoite să-şi abandoneze casele şi bunurile la ordinul autorităţilor în faţa avansului incendiului Getty, cum a fost numit focul ca urmare a apropierii sale de muzeul The Getty Center şi care a mistuit peste 200 de hectare în câteva ore şi a distrus cel puţin zece locuinţe de lux.

Citește și: Klaus Iohannis anunță! ‘Doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european’

Actorul Arnold Schwarzenegger, care a fost şi guvernatorul statului California între 2003 şi 2011, a scris pe Twitter că a fost nevoit să evacueze casa la 3:30 ora locală, şi le-a mulţumit pompierilor pentru curajul de care dau dovadă pentru a-i proteja pe cetăţeni.

Fosta soţie a lui Schwarzenegger, celebra prezentatoare de televiziune Maria Shriver, a trecut prin aceeaşi situaţie. Ea a fost nevoită să-şi abandoneze casa împreună cu familia în faţa flăcărilor care s-au înteţit din cauza rafalelor de vânt de peste 100 de km/h şi care au obligat evacuarea a peste 200.000 de persoane în tot statul.

Celebra vedetă NBA, baschebalistul Lebron James a fost la rândul său nevoit să-şi abandoneze casa împreună cu familia. Într-o noapte pe care a calificat-o drept "nebună" pe reţelele de socializare, triplul campion de NBA a fost nevoit să-şi găsească un adăpost, avertizând că Getty "nu este deloc o glumă".

Kristin Davis, cunoscuta actriţă din "Sex and The City" a avut aceeaşi soartă, potrivit imaginilor postate de ea pe reţelele de socializare, în care se vedeau flăcările printre copacii din jurul casei sale. "Suntem la adăpost. Copii şi câini. Mulţumim pompierilor. Vă rog să plecaţi toţi cei care se află în zonă de evacuare", a scris ea.

Citește și: Florin Cîțu după ce a picat votul din Parlament: ‘A fost un vot politic’ .

Deşi încă nu există o confirmare, focul ar putea afecta şi casele lui Zac Efron, Meg Ryan, Ben Affleck, Jack Nicholson şi Denzel Washington. Şi actriţa de comedie Christa Miller, protagonista unor programe ca "Scrubs", a postat pe Instagram o imagine cu flăcările care îi ameninţă casa. "Am fost evacuaţi", a scris ea.

Primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, le-a cerut rezidenţilor din acest cartier select să nu combată flăcările prin propriile mijloace şi să urmeze ordinul de evacuare când îl primesc. Flăcările care au izbucnit în apropiere de autostrada 405, printre cele principale din Los A?ngeles, s-au propagat spre vest peste dealuri, iar Serviciul meteo a avertizat cu privire la riscul pe care îl presupun rafalele de vânt ce pot înteţi focul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.