Actriţa Kate Walsh, din nou în serialul Anatomia lui Grey

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-09-2021

Actualizat: 03-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://insidethemagic.net/

Actriţa Kate Walsh, care a debutat ca dr. Addison Montgomery în finalul primului sezon al serialul „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, în 2005, şi a fost starul spinoff-ului „Private Practice”, va reveni în producţia ABC pentru mai multe episoade din sezonul 18, potrivit news.ro.

Reprezentanţi ai ABC au confirmat revenirea ei, dar nu au dat detalii despre povestea în care ea va fi implicată.

Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...

În trecut, Walsh şi-a exprimat disponibilitatea şi dorinţa de a reveni în show. Ea a fost o prezenţă constantă timp de două sezoane, înainte de a fi transferată de creatoarea serialului, Shonda Rhimes, din Seattle în Los Angeles, unde are loc acţiunea „Private Practice”, care a avut şase sezoane.

Addison Montgomery a interacţionat cu personajele Meredith (Ellen Pompeo), Richard (James Pickens Jr.) şi Miranda (Chandra Wilson), care vor fi prezente şi în al 18-lea sezon.

„Grey’s Anatomy” va reveni la ABC pe 30 septembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri