Acuzații de SPIONAJ la nivel înalt: Un funcționar din Ministerul Economiei polonez este acuzat că ar fi transmis informații Rusiei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-09-2018

Actualizat: 06-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Parchetul polonez a anunţat joi urmărirea în justiţie pentru spionaj în favoarea Moscovei a unui înalt funcţionar din Ministerul Economiei, care ar fi transmis informaţii referitoare la poziţia Varşoviei privind gazoductul Nord Stream 2, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Marek W. (legea poloneză interzice în acest caz să se dea numele complet - n.r.) a fost acuzat că a participat în anii 2014-2016 la activităţi ale serviciului de spionaj al armatei ruse GRU în detrimentul Poloniei'', potrivit unui comunicat al Parchetului polonez.

Citește și Polițiștii de frontieră au descoperit un mod INEDIT de contrabandă: 2.000 pachete de țigări au fost trecute granița cu o DRONĂ

''În cadrul activităţii sale de spionaj, acuzatul a transmis informaţii obţinute cu titlu de activitate la Ministerul Economiei'', se afirmă într-un comunicat laconic.

Marek W. a fost interpelat pe 23 martie şi plasat în detenţie provizorie. ''El riscă până la 10 ani de închisoare'', potrivit comunicatului.

Varşovia se opune ferm proiectului Nord Stream 2, care urmează să facă legătura între Rusia şi Germania ocolind, pe sub Marea Baltică, Polonia şi Ucraina, ţări prin care trece în prezent gazul rusesc. Potrivit Varşoviei, acest proiect este politic şi destinat să sporească mijloacele de presiune ale Moscovei asupra Europei de Est. El vizează de asemenea divizarea Uniunii Europene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri