DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acuzații GRAVE: fondatorul unei asociații spune că NU POATE dona măști anti-COVID -19 din cauza birocrației

Inquam Photos / Octav Ganea
coronavirus masca aeroport

Fondatorul asociaţiei Casa Share din Iaşi, Bogdan Tănasă, susţine că a cumpărat din Coreea de Sud un aparat de analiză a testelor Covid-19, care a ajuns deja la Bucureşti, dar că nu-l poate aduce imediat la Iaşi, din cauza birocraţiei.

Bogdan Tănase afirmă că aparatul a costat 55.000 de euro, iar banii au fost strânşi într-un timp record, din donaţii, conform News.ro.

Citește și: Raed Arafat ATENȚIONEAZĂ românii care se plimbă nestingheriți pe străzi: Virusul nu se vede, nu se simte și nu are gust ca să-l evitați

“Aparatul respectiv face 450 de teste pe zi. Am rugat furnizorul să ne pună primii la livrare pe listă şi l-au trimis repede! După tot acest zbucium aparatul de testare a ajuns la Bucureşti şi nu putem să-l aducem la Iaşi că vameşii şi DHL nu lucrează în weekend. CUM ????!!!! Cum mă?? Noi acuşi dăm ortul popii că nu ştim cine ne infectează şi voi, în STARE de URGENŢĂ, nu sunteţi în stare să puneţi câţiva vameşi să lucreze în weekend pentru echipamente sanitare care ne sunt vitale şi să-i obligaţi pe ăştia cu DHL-ul să aibă şi ei program special pentru Urgenţe??“, a scris Bogdan Tănasă pe Facebook.

Contactat de News.ro, fondatorul asociaţiei Casa Share, Bogdan Tănasă, a spus că la câteva minute după ce a scris pe Facebook a fost contactat de prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, care i-a promis că va rezolva situaţia.

“Eu mă pot urca acum în maşină ca să aduc aparatul la Iaşi. Vedem că avem puţine testări care se fac la Iaşi, ceea ce nu e normal. Vrem să ajutăm să-i depistăm pe cei bolnavi. E strigător la cer. Vom dona acest aparat spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi“, a declarat Bogdan Tănasă.

El a precizat că speră ca aparatul să ajungă la Iaşi cel târziu duminică.

“Nu mai putem amâna nici o zi, pentru că vedem că situaţia se înrăutăţeşte de la un minut la altul“, a mai afirmat fondatorul asociaţiei Casa Share.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.