Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzații grave la adresa procurorilor ce instrumentează dosarul polițistului care a lovit două fetițe: 'Putem să suspicionăm rezonabil...'

Spynews.ro.
politist accident fetita

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care instrumentează dosarul accidentului în care două fetiţe au fost lovite pe trecerea de pietoni de o maşină a Poliţiei, una murind, cealaltă fiind rănită, au transmis că nu este acceptată proba cu testul poligraf în dosar, solicitată de avocatul familiei copilei care şi-a pierdut viaţa. Avocatul familiei afirmă că în aceste condiţii poate avea „suspiciunea rezonabilă” că anchetatorii înşişi sunt cei care l-au învăţat pe poliţist să nu accepte proba, transmite news.ro.

„Vă comunicăm faptul că proba cu testul poligraf nu va fi administrată, nefiind obţinut consimţământul în cauză”, este răspunsul obţinut de casa de avocatură Cuculis&Asociaţii luni, răspuns dat în urma unei solicitări a apărătorilor familiei copilei care a murit în accident.

Avocatul Adrian Cuculis afirmă că având în vedere circumstanţele, poate avea suspiciunea rezonabilă că cei care l-au învăţat pe şoferul implicat în accident să nu accepte această probă sunt chiar anchetatorii.

„În mod oficial poliţistul din cauza «Raisa» nu o să fie supus testului cu poligraful, asta după ce vreme de o săptămână, atât parchetul, cât şi poliţia, au refuzat să spună dacă Popescu şi-a dat ori nu acordul asupra acestei probe. Având în vedere atitudinea lui, cât şi faptul că l-au primit la darea acestui acord pe la uşa «VIP» , putem să suspicionăm rezonabil că a fost învăţat chiar de către anchetatori să nu îşi dea acordul”, afirmă Adrian Cuculis.

În 13 ianuarie, fetiţele Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.

În urma accidentului, Raisa a murit, iar Marina a fost rănită.

Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula maşina în momentul impactului. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.