Regizorul Cristi Puiu a afirmat la o conferinţă găzduită de Academia Română că drumul său către cinema a trecut prin pictură şi trecerea la film "s-a întâmplat din curiozitate", dar fără să-şi abandoneze complet atelierul.
El a vorbit, marţi, la conferinţa "De ce filmez? Cineastul - un alt administrator, un alt Jonas pironit între Scila şi Caribda", despre începuturile sale în pictură, apoi fiind atras de cinematografie.
Regizorul a mărturisit că nu s-a considerat niciodată cineast iar relaţia cu filmul s-a născut venind dinspre poziţia de spectator.
"Dacă ar fi să vorbesc despre cinema, aş vorbi doar din poziţia celui care face film, dar şi aici apare o problemă, şi tot o relativă impostură, pentru că nu m-am socotit niciodată cineast. (...) În ceea ce priveşte relaţia pe care o am cu filmul, ea s-a născut mai degrabă venind dinspre poziţia mea legitimă, socotesc, de spectator, nu am visat să mă fac regizor. Se întâmplă să citesc despre fel de fel de regizori care îşi doreau de mici să devină regizori, nu s-a întâmplat asta, am dorit toată viaţa mea să fac pictură, s-a întâmplat un accident, am picat la admiterea la 'Tonitza', la treapta întâi, lucrul ăla m-a modificat destul de straniu şi dacă nu l-aş fi cunoscut ulterior pe Matei Şerban Sandu, nu m-aş fi întors la pictură niciodată şi poate că n-aş fi ajuns niciodată aici, la cinema. Drumul către cinema a trecut în cazul meu prin pictură. (...) Pe mine, destinul m-a purtat întâi şi întâi către pictură şi doar apoi către cinema, însă niciodată nu am părăsit complet atelierul", a povestit Cristi Puiu.
El a spus că nu s-a gândit niciodată să facă film, să devină regizor, "s-a întâmplat şi s-a întâmplat din curiozitate".
"Cred că ar trebui să lămuresc povestea cu cineastul. Nu ştiu cine este cineastul în general, ştiu cine sunt eu, de ce fac eu film. Ăsta este un lucru pe care-l ştiu, cum am ajuns să fac film. Nu mi-am propus să devin regizor, s-a întâmplat şi s-a întâmplat din curiozitate, în momentul în care eram student în anul I, la Geneva. Am început prin a studia pictura şi, pentru că era o şcoală atipică, Şcoala Naţională de Arte Vizuale avea o secţiune cinema şi, după anul I, am spus că dau examen la cinema, pentru că aş vrea să învăţ ceva. Să rămân la secţia de pictură, mă rog, nu mai aveam mare lucru de învăţat, adică învăţăm tot timpul, dar la un moment dat trebuie să ieşi din şcoală, să te duci în atelier să înveţi tu de unul singur, să-ţi cauţi vocea, să-ţi articulezi gândurile, să construieşti încet-încet o poveste despre tine însuţi. (...) Curiozitatea m-a împins să fac cinema şi din curiozitate am ajuns să fac şi paşii ulterior. După ce m-am întors din Elveţia, nu am crezut că o să pot să ajung să fac film în România din fel de fel de motive, care aveau legătură mai degrabă cu administrarea acestui domeniu, felul în care ai putea ajunge să obţii fonduri şi am rămas, cumva, în atelier. Chiar asta am făcut, am pictat", a mai spus regizorul.
Acesta a mai povestit că întâlnirea cu cinema-ul s-a produs pe o filieră care îl ţinea, într-un fel, mai aproape de pictură, până când, cumva, a avut loc o desprindere.
Vorbind despre lucrul care i se pare unui regizor cel mai greu de făcut, Cristi Puiu l-a citat pe Spielberg.
"Spielberg la un moment dat a fost întrebat care e cel mai greu lucru pentru un regizor şi el a răspuns: 'să te dai jos din maşină' şi mi s-a părut că da, aşa e. E cel mai greu lucru pentru un regizor. În fiecare zi de filmare ajungi pe platou şi trebuie să te dai jos din maşină. Dacă te dai jos din maşină faci filmul, dacă nu, nu-l faci. Şi ştii ce a fost ieri şi ştii că azi o vei lua de la capăt, vei trece prin acelaşi coşmar şi calvar al traducerii intenţiilor tale pentru actor, pentru operator, pentru scenograf, pentru toţi cei care sunt implicaţi în procesul ăsta creator", a mai afirmat Cristi Puiu.
Regizorul a apreciat că "cinema-ul, alături de toate celelalte arte este, în ultimă instanţă, un fel de formă de cunoaştere de sine".
"În curând fac 59 de ani şi cred că la vârsta asta pot spune cu adevărat, sau îmi permite vârsta să spun cu adevărat, că m-am înşelat şi am crezut că fac film pentru că inefabilul îmi alimenta această dorinţă şi că îmi doresc cu adevărat să fac film pentru că ceea ce mişcă o ficţiune, ceea ce face ca imagina să fie vie, ca povestea să aibă fluiditate, sens, volum este întâmplarea, accidentul, inefabilul, dar cred că este mai mult decât atât. Pentru cineva ca mine, care nu şi-a găsit locul, cred că singurul răspuns la întrebarea 'De ce filmez azi, acum, la vârsta asta?' este pentru că am ales un drum ocolit către casă", a adăugat Cristi Puiu.
Născut pe 3 aprilie 1967, la Bucureşti, este scenarist şi regizor, celebru pentru pelicula 'Moartea domnului Lăzărescu', care a marcat începutul Noului Val Românesc în istoria cinematografiei.
Comentează