DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adevărata miză a războiului dintre liberali

Fentarea cozii de la DRPCIV i-a adus deja lui Călin Popescu Tăriceanu mai multe inconveniente decât ar fi crezut. La inflamarea poveștii a ajutat și liderul ALDE Timiș, Marian Cucșa, cu propunerea sa de acordare a mai multor privilegii demnitarilor.

Vezi și: Un lider ALDE vrea ca demnitarii să aibă tratament preferențial

După o perioadă în care au stat mai mult în defensivă, pe de-o parte rezolvând probleme interne apărute în urma alegerilor locale, iar pe de cealaltă parte fiind nevoiți să apere guvernul Cioloș, liberalii au reînceput să atace.

Astfel, declarația nefericită a lui Marian Cucșa fost imediat taxată de liderii PNL. Postarea Alinei Gorghiu cu privire la acest subiect începe cu „Tăricenismul – un termen nou pentru tupeu” și continuă cu idei de noi privilegii pe care liderii ALDE ar trebui să le ceară pentru demnitari:

„Un coleg de-al liderului ALDE vrea să stabilească, prin lege, că demnitarii nu trebuie să aștepte la cozi. Sper că se aude și în supermarketuri! Rog să se deschidă imediat o casă specială, când apar ”tăricenii” sau aghiotanții lor, iar un angajat să le umple coșul cu tot ce au nevoie. De fapt, poate facem cumva să nici nu plătească ce au cumpărat.” Vezi aici întreaga declarație a Alinei Gorghiu

În concursul de oferit noi idei liderilor ALDE a intrat și vicepreședintele PNL București, Ovidiu Raețchi. Acesta propune ca liderii ALDE să beneficieze de „prioritate de centru-stânga pentru salvarea democrației”:

„Daca unul din liderii pesedisto-liberali ALDE intră cu mașina într-o intersecție, acesta beneficiază automat de prioritate, pentru că sigur se grăbește la o televiziune unde, prin superbul sacrificiu personal de a-și ține microfonul, să pună procurorii cu botul pe labe și diplomații americani la respect,” este propunerea plină de ironie, lansată de Raețchi pe Facebook.

Este cert că această campanie de oferit idei liderilor ALDE este una coordonată, peneliștii sperând probabil ca inițiativa să se viralizeze. Dacă Alina Gorghiu spune în finalul postării sale că așteaptă ca urmăritorii ei să continue lista de propuneri, Raețchi anunță încă de la început că lista pornită de copreședintele liberal este un soi de leapșa, oricine putând contribui la extinderea ei.

Dar care este adevărata miză a războiului dintre liberali?

Sigur că peneliștii nu își doresc doar să facă mișto de adversarii lor politici. În primul rând, aceștia își doresc din nou să joace și să o facă altfel decât defensiv. Atenția publică nu poate sta concentrată pe mai mult de câteva subiecte în același timp. Astfel, ieșind în ofensivă împotriva ALDE, liberalii obțin mai multe decât dacă ar fi fost ocupați cu o nouă sesiune de apărare a guvernului tehnocrat, în ipoteza apariției unui nou schimb de replici între, să spunem, Ghinea și Ponta.  Mai mult decât atât, luând în ridicol măsura propusă de Cucșa, aceștia speră să consolideze poziția partidului, anume de principal reprezentant al liberalilor, în perspectiva alegerilor generale din iarnă.

Va fi curios de urmărit cum și dacă campania din online a liderilor PNL se va extinde și, de asemenea, cum vor răspunde liderii ALDE, deoarece bătălia pentru votanții liberali este una importantă. La nivel național, niciun alt partid nu pare a fi capabil să fure din nucleul dur al liberalilor. Iar cu un PNL nu prea popular în momentul de față, nucleul său dur de votanți este, poate, mai important ca oricând.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.