Premium
România este una dintre ţările din Europa cu fondurile cele mai mici alocate pentru Educaţie, raportat la Produsul Intern Brut, departe de ţinta legală de 6%. Este un slogan repetat obsesiv şi, cu toate acestea, lucrurile stau uşor diferit în realitate.
"Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv", se menţionează în Articol 8 al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
"Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat", spune şi Articolul 9 (2).
În ciuda prevederilor legale, când se vorbeşte despre banii alocaţi educaţiei, se face referire doar la finanţarea de bază asigurată de la bugetul naţional. Inclusiv ministrul Câmpeanu a declarat că s-a alocat pentru Educaţie, în Bugetul pe 2015, 3,7% din PIB. În realitate, dacă ar exista o statistică la nivel naţional, s-ar putea constata că banii care se duc către Educaţie de la bugetele locale sunt aproape la fel de mulţi ca banii alocaţi din bugetul naţional.
Desigur, asta nu înseamnă că Educaţia o duce foarte bine şi beneficiază de toate fondurile necesare. Înseamnă, însă, în primul rând, că banii existenţi nu sunt folosiţi eficient. Înseamnă că sistemul a fost gestionat atât de prost încât nici o creştere substanţială a fondurilor alocate Educaţiei nu ar rezolva problemele existente. Înseamnă dascăli prost plătiţi şi elevi slab pregătiţi, iar rezolvarea trebuie căutată undeva dincolo de bani şi de nenumăratele "reforme" aplicate de fiecare ministru care a gestionat în ultimii 25 de ani portofoliul Educaţiei.
