Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adio regal în Italia: Funeraliile lui Vittorio Emanuele de Savoia adună sute de persoane în doliu

doliu lumanare

Câteva sute de persoane în doliu au participat sâmbătă, în oraşul Torino din nordul Italiei, la funeraliile lui Vittorio Emanuele de Savoia, singurul fiu al ultimului rege al Italiei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 86 de ani, relatează Reuters.

Printre cei prezenţi în catedrala principală a oraşului s-au numărat prinţul Albert de Monaco şi fosta regină Sofia a Spaniei, în timp ce grupuri mici de simpatizanţi au înfruntat ploaia de afară ţinând pancarte pe care scria "Drum bun, prinţule".

De asemenea, a fost citit un mesaj de condoleanţe din partea Papei Francisc, dar slujba a atras doar un interes limitat în Italia, reflectând faptul că Vittorio Emanuele şi-a trăit o mare parte din viaţă în exil în Elveţia, conform News.ro.

Fiul său în vârstă de 51 de ani, Emanuele Filiberto, s-a aplecat şi a sărutat sicriul în timp ce acesta a fost aşezat într-un dric. El a fost flancat de mama sa, Marina Doria, văduva lui Vittorio Emanuele.

Născut în oraşul Napoli din sudul Italiei, Vittorio Emanuele şi-a părăsit patria în copilărie, când tatăl său, Umberto al II-lea, a fost forţat să plece în urma referendumului naţional din 1946 care a abolit monarhia şi a instaurat o republică.

Vittorio Emanuele s-a autoproclamat rege al Italiei şi a luptat mult timp împotriva normei din Constituţia italiană care interzicea tuturor membrilor de sex masculin din familia sa să se întoarcă în ţară.

El a revenit în cele din urmă pe pământ italian în 2002, după ce parlamentul a ridicat interdicţia, călătorind la Roma pentru o scurtă vizită şi o audienţă la Papa Ioan Paul al II-lea.

Însă la întoarcere a fost primit cu răceală, imaginea Casei de Savoia fiind afectată de asocierea sa cu dictatorul fascist Benito Mussolini din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de problemele juridice ale lui Vittorio Emanuele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.