Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adio sărbători de iarnă clasice în stațiuni turistice! Ministrul Economiei: 'Eu zic să fim foarte precauţi!'

mos craciun

Hotelurile şi staţiunile sunt deschise pentru cei care vor să călătorească în această perioadă, însă turiştii trebuie să fie foarte precauţi şi să înţeleagă că aceste sărbători de iarnă vor fi altfel decât am fost obişnuiţi până acum, a declarat, miercuri, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care gestionează şi sectorul turistic, relatează Agerpres.

"Eu zic să fim foarte precauţi în acest moment. Vestea că apare vaccinul - avem deja două vaccinuri confirmate - este o veste bună, dar până ajungem să dispară această pandemie, iar vaccinul să ajungă la toată lumea şi să intrăm în normalitate mai durează ceva", a spus Popescu, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Bistrița intră în carantină: incidența cazurilor este de 9,1 la mia de locuitori

El a afirmat că în continuare hotelurile şi staţiunile sunt deschise, însă nu se aşteaptă la un val de turişti în perioada următoare.

"Le recomand prudenţă. Le recomand când se duc la petrecerea timpului liber să respecte absolut toate normele, să poartă mască, distanţă. Nu sunt nişte sărbători pe care să le facem aşa cum suntem noi obişnuiţi să le facem. De aceea, cei care doresc se pot duce, dar nu mă aştept la un val de turişti în această perioadă. Uitaţi-vă peste tot în Europa şi în lume că au crescut cazurile. Noi am reuşit să le ţinem sub un plafon şi sunt de o săptămână şi ceva pe acest plafon, sub 10.000 de cazuri, cu eforturi pe care le menţinem şi recomand tuturor să se protejeze", a continuat oficialul guvernamental.

Citește și: Maia Sandu, întâlnire cu ambasadorul român de la Chișinău! Mesaj pentru România: 'Suntem foarte recunoscători pentru susţinerea acordată!'

Ministrul a amintit că a trecut prin această boală şi, din fericire, a avut o formă uşoară, iar faptul că a purtat mască a ajutat să nu răspândească virusul şi la alte persoane din jurul său.

Totodată, Popescu a mai spus că îşi va face vaccinul anti-Covid, atunci când va apărea pe piaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.