Adjunctul şefului poliţiei din Los Angeles şi-a prezentat duminică demisia după ce a scris remarci rasiste împotriva musulmanilor, persoanelor de culoare, mexicanilor, şi misogine în mesaje de uz intern, a anunţat biroul şerifului din metropola americană, transmite luni AFP, potrivit Agerpres.
Şeriful Jim McDonnell a acceptat demisia adjunctului său, Tom Angel, pentru corespondenţă 'deplasată, neprofesionistă şi îngrijorătoare' schimbată între 2012 şi 2013 cu un al poliţist din oraşul Burbank, în apropiere de Los Angeles.
Într-unul din mesaje, de pildă, intrat în posesia cotidianului Los Angeles Times, Tom Angel a scris: 'Toată lumea pare să se întrebe de ce musulmanii se aruncă în aer, când răspunsul e evident: fără cotlete de porc, fără femei goale, fără fotbal, mai au şi mai mult de o soacră, nevestele lor miros mai urât decât măgarul (...) şi pe urmă li se spune că după moarte toate se aranjează!'.
'În pofida eforturilor numeroase pe care le-am depus în ultimul timp pentru a câştiga încrederea populaţiei şi a creşte responsabilitatea şi transparenţa, acest caz ne aminteşte că mai avem de lucru', a declarat şeriful McDonnell într-un comunicat.
Contactat de Los Angeles Times, Tom Angel, a explicat că nu a avut intenţia să jignească pe nimeni şi că mesajul nu era destinat să fie făcut public.
Săptămâna trecută, trei poliţişti din San Francisco au fost nevoiţi să demisioneze după ce au fost făcute publice e-mailuri în care îi numeau pe membri unor minorităţi 'barbari şi animale sălbatice'.
Adjunctul şefului poliţiei din Los Angeles a demisionat în urma unui scandal de rasism
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

16
Cursa pentru Lună se încinge: SpaceX și Blue Origin, în competiție pentru aselenizarea NASA
16

383
Un pariu foarte riscant: ce șanse sunt ca blocada impusă de SUA asupra Iranului să funcționeze
383

1.442
Primele consecințe ale alegerilor din Ungaria: Promisiunea lui Zelenski pentru Budapesta
1.442

1.612
China este cea mai afectată putere de blocada impusă de SUA în Strâmtoarea Ormuz și reacționează furibund: Este un periculos și iresponsabil!
1.612

36
Bulgaria a neutralizat două drone miliare care pluteau în derivă pe Marea Neagră
36

97
Friedrich Merz și Volodimir Zelenski, plan comun privind întoarcerea ucrainenilor din Germania
97

1.805
Ministrul de Externe al României a sunat în Pakistan pentru a afla care este stadiul negocierilor dintre SUA și Iran: Acordul este unul fragil
1.805

4.098
Donald Trump anunță o moment crucial al războiului din Iran: S-ar putea ceva în următoarele 2 zile
4.098

1.882
Marco Rubio vorbește despre o 'oportunitate istorică' pentru pace: Primele discuții directe Israel–Liban
1.882

78
Zelenski, anunț major la Berlin: Ucraina își poate dubla producția de armament cu ajutorul aliaților
78

4.793
Donald Trump, prima reacție după înfrângerea suferită de Viktor Orban: "Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele"
4.793

85
Tragedia din Crans-Montana: Proprietarii barului, acuzați de omor involuntar și neglijență gravă
85

1.371
Moscova urmărește atent schimbarea de la Budapesta. Kremlinul reacționează cu privire la lider al Ungariei: semnale de deschidere, dar cu prudență
1.371
















Comentează