Un adolescent de 16 ani din municipiul Hunedoara e acuzat că a lovit în mod repetat o fată de 14 ani, fosta sa prietenă, în zona feței și a picioarelor, într-un incident violent care a avut loc pe 10 noiembrie într-un parc din oraș.
Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului și l-a reținut pentru 24 de ore după ce psihologul unei școli a sesizat autoritățile, potrivit Mediafax.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost alertată la data de 13 noiembrie de către psihologul unei școli cu privire la agresarea unei fete de 14 ani, domiciliată în municipiul Hunedoara. Conform primelor verificări, incidentul violent ar fi avut loc în data de 10 noiembrie, într-un parc din oraș, unde fata era împreună cu fostul său prieten, în vârstă de 16 ani.
Tânărul ar fi lovit-o în mod repetat pe minoră în zona feței și a picioarelor, provocându-i leziuni și traume psihologice.
Adolescentul a fost reținut 24 de ore
După ce cazul a ajuns la cunoștința autorităților prin intermediul psihologului școlar, polițiștii au intervenit imediat și au aplicat formularul de evaluare a riscului. Evaluarea a relevat existența unui risc iminent pentru victimă, motiv pentru care a fost emis de urgență un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului de 16 ani, domiciliat în municipiul Hunedoara. Ordinul de protecție este valabil pentru o perioadă de cinci zile și interzice agresorului să se apropie de victimă sau să ia contact cu aceasta.
Joi, adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Polițiștii continuă verificările privind relația celor doi minori și contextul agresiunii, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.






























Comentează