Adolescent care susținea ISIS a fost ridicat la Craiova

Autor: Politic Scan

Publicat: 08-12-2015

Actualizat: 08-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DIICOT au reținut un adolescent, din Craiova, pentru propagandă jihadistă.

Adolescentul, de 17 ani, este suspectat că a promovat mesaje jihadiste în spațiul virtual, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

UPDATE 14.00: Elevul va fi adus la sediul DIICOT din București pentru a fi audiat.

Suspectul este elev la un liceu din Craiova, iar anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa acestuia, marţi dimineaţă, după care a fost ridicat şi dus la audieri, iar de la locuinţa sa au fost ridicate documente, materiale de propagandă jihadistă şi sisteme informatice.

Adolescentul promova pe Internet mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste sau filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor, au precizat sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest caz este cunoscut la nivelul SRI, iar în acest moment ancheta a fost preluată de către DIICOT.

"Cazul care îl vizează pe cetăţeanul român B.L.C. este cunoscut la nivelul SRI. În prezent, sunt desfăşurate activităţi specifice de către DIICOT şi din acest motiv SRI nu poate furniza la acest moment informaţii. SRI va reveni cu un comunicat oficial imediat ce acest lucru este posibil", a spus Marincea.

Și președintele a comentat cazul și a precizat că educația este o soluția pentru a preîntâmpina alte cazuri.

"Acolo unde oamenii sunt educaţi, extremismul apare rar", a adăugat preşedintele, fără alte comentarii.

Fenomenul este des întâlnit și în alte țări. Într-un material amplu publicat pe Huffington Post cu titlul ”Mother of ISIS” mai multe femei povestesc cum și-au pierdut copiii pentru că s-au alăturat celulei teroriste.

Unii dintre ei au murit, iar pentru a face față pierderii mai  multe dintre ele, din țări diferite, au format un grup de susținere reciprocă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri