Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adolescent de 16 ani, cercetat penal după ce a condus fără permis un autovehicul şi a produs un accident

facebook
justitie dosar penal

Un minor în vârstă de 16 ani din comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu, este cercetat penal după ce a fost implicat într-un eveniment rutier în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, iar poliţiştii au constatat că avea montate pe autoturism plăcuţe de înmatriculare ale altui autovehicul, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pe DN 61, în comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu, în urma producerii unui eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism, condus de către un minor de 16 ani, din aceeaşi localitate. În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale, dar, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că minorul, fără a poseda permis de conducere a condus un autoturism neînmatriculat, care avea montate plăcuţe de înmatriculare expirate, corespunzătoare altui autovehicul", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de IPJ Giurgiu.

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.