Adolescentul James Bond va fi subiectul unui serial de bandă desenată

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 20-06-2018

Actualizat: 20-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Adolescentul James Bond va fi subiectul unui serial de bandă desenată intitulat "James Bond Origin", scris de Jeff Parker, care este şi autorul "Batman 66" şi "Future Quest", potrivit The Hollywood Reporter, scrie news.ro.

Grafica îi aparţine lui Bob Q, care a realizat "The Green Hornet", iar povestea începe în martie 1941, când vizita adolescentului Bond la familia unui prieten este întreruptă de unul dintre cele mai devastatoare atacuri germane din Regatul Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"James nu are încă vasta experienţă a agentului dublu 007, dar este tenace şi învaţă repede. Împreună cu Bob am încercat să arătăm forţa deplină a spiritului lui Bond", a declarat Jeff Parker într-un comunciat.

Citește și: 'TAG: Dă-o mai departe' - Jon Hamm şi Jeremy Renner au vorbit despre prieteniile din copilărie

Seria prequel este cel mai recent proiect al Dynamite, care a anunţat un parteneriat cu moştenitorii creatorului lui Bond, scriitorul Ian Fleming, în 2014, înainte de lansarea altor titluri anul viitor.

"James Bond Origin" No. 1 va fi lansat online şi în magazine de bandă desenată în septembrie.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri