Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adormirea Maicii Domnului a fost cinstită de românii din Viena la biserica 'Sfânta Înviere'

adormirea maicii domnului

Adormirea Maicii Domnului a fost cinstită duminică, 15 august 2021, de românii din Viena, potrivit basilica.ro.

Ei s-au întâlnit în comuniune la Sfânta Liturghie oficiată în biserica românească „Sfânta Înviere” din capitala Austriei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Nicolae Dura, parohul comunității din sectorul 11 al Vienei.

Părintele paroh s-a adresat celor prezenţi şi le-a spus că Maica Domnului este un model de inocență și de ascultare și i-a îndemnat pe credincioși să îi urmeze exemplul.

Părintele Dura a vorbit şi despre prima sărbătoare a românilor de pretutindeni care a avut loc în urmă cu 150 de ani la Putna și a avut Viena ca punct de plecare.

După slujbă, în paraclisul de la demisolul bisericii a avut loc un eveniment dedicat sărbătoririi celor 150 de ani care s-au scurs de la Serbarea de la Putna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.