Adrian Câciu: 'Decizia CCR este corectă, dar speram ca aceasta să vină mai repede'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 06-12-2024

Actualizat: 06-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Adrian Câciu a declarat că decizia Curții Constituționale (CCR) privind procesul electoral a fost corectă, subliniind însă că ar fi fost ideal ca aceasta să fi venit mai devreme. Câciu a insistat asupra necesității unei reacții rapide din partea autorităților pentru a preveni sentimentul de panică și incertitudine în fața provocărilor politice, economice și sociale cu care România se confruntă.

,,O decizie a CCR corectă în fața unei realități care ne-a arătat afectarea gravă a procesului electoral. Mi-aș fi dorit ca această decizie să vină mult mai repede, chiar în săptămâna de după primul tur. Sper ca, pe viitor, toate instituțiile statului să înteleagă ceea ce spun de 3 ani: viteza cu care evoluează provocările cu care România se confruntă, fie ele politice, economice, sociale sau de securitate necesită reacție rapidă din partea autorităților pentru că altfel se induce sentimentul de panică și de incertitudine. Așa cum sper, ca, la următoarea campanie electorală, candidatii să înteleagă că circul și jignirile nu unesc, ci dezbină! Iar acolo unde e dezbinare, haosul pândește! Mulțumim, din nou, celor care au încredere în noi, cei de la PSD. Multi au vorbit în aceste zile de Uniunea Europeană, de NATO, de Schengen. Multi din ei s-au trezit in UE, NATO sau Schengen dar munca și eforturile au fost ale PSD. Incă nu am auzit scuze de la cei care ne-au jignit! Dar, sa nu ne luam din atât! Important este că România rămâne pe traseul ei, de neclintit: UE, NATO si, în scurt timp OCDE! Avem treabă!'', a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri