Adrian Copilul Minune, ADUS cu MANDAT în fața polițiștilor de la Omoruri

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-05-2017

Actualizat: 03-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Manelistul Adrian Copilul Minune va fi adus cu mandat în fața polițiștilor de la Serviciul Omoruri, după ce a refuzat să se prezinte pentru declarații în dosarul care vizează incendiul de la clubul Bamboo.

Minune este unul dintre martorii cheie în acest caz pentru că el a cântat până la momentul izbucnirii incendiului.

Acesta se numără printre ultimele persoane care trebuie audiate în acest caz, deoarece  – conform unor surse judiciare -, a tot amânat, din cauza programului încărcat, să apară în fața anchetatorilor, informează Libertatea.

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, într-una dintre încăperile clubului așezat pe malul Lacului Tei din Capitală a izbucnit un incendiu care s-a extins rapid în tot clubul în care distracția era în toi. Cu gândul la tragedia de la Colectiv, sute de persoane au fugit disperate  din calea flăcărilor, unii aruncându-se chiar în apa rece ca gheața a lacului pentru a se salva.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri