Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Năstase, mesaj către liderii politici actuali: Și eunucii aveau rolul lor

fanatik.ro
adrian nastase

Fostul premier Adrian Năstase arată faptul că în cazul ”democrațiilor coloniale”, incluzând România în această categorie, totul este dictat din extern. Năstase consideră că, în prezent, România nu are lideri politici care să se impună, de aceea îi numește ”eunuci”.

”Definitia democratiei porneste de la ideea că puterea apartine poporului. Nu e clar insă cărui popor. Unii consideră că puterea trebuie să apartină poporului din tara respectivă. Gresit. De multe ori puterea de a decide lideri, institutii, coordonatele „statului de drept” apartine liderilor altor popoare.

Asa a apărut ceea ce eu numesc „democratie colonială”.

Cu alte cuvinte, reprezentantii altor tări „ne indeamnă”, fiind „ingrijorati”, cum să legiferăm, cum să ne conducem, cum să ne organizăm sistemul judiciar, cum să exploatăm gazele de sist, cum să ne folosim resursele naturale, cum să ne folosim Fondul Proprietatea, cum să ne crestem copiii. Cum să arate democratia la noi. In numele unor valori „europene” sau „atlantice”. In realitate, in numele unei noi ideologii, globaliste sau a unor interese care nu au nicio legătură cu tratatele Uniunii Europene sau cu prevederile parteneriatelor strategice. Sau cu traditiile noastre.

In ceea ce priveste „sfaturile” pe care ni le dau americanii, la inceput ele erau transmise de vicepresedinte (Biden), apoi de un adjunct al secretarului de stat (Nuland), apoi de ambasadori (Gitenstein, Klemm, Zukerman). Acum, ele se transmit la nivel de adjunct de ambasador. Probabil pentru că importanta colonială a României a scăzut.

Interesant este faptul că singurele reactii, in România, au fost doar din partea unor judecători. Liderii politici nu au reactionat la aceste incălcări flagrante ale suveranitătii. Ceea ce arată că in România, alături de LGBTQ, mai există o altă minoritate – a celor emasculati. In Imperiul Otoman, din care si noi am facut parte, si eunucii aveau rolul lor!”, scrie Adrian Năstase, pe blog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.