Adrian Năstase, prima explicație pentru prezența în China: ‘MAE nu a înțeles’

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-09-2025 13:16

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Fostul premier al României, Adrian Năstase, a explicat prezența sa în China, la parda militară organizată de Xi Jinping.

„La evenimentul de astazi, am participat in calitate de fost demnitar si deci de persoana particulara. In nici un caz nu am dorit sa reprezint conducerea poltica actuala”,a spus Năstase, pe blogul său.

Precizări după reacția MAE

„Cred ca Mae nu a inteles, evenimentul a avut loc la Beijing si nu la Moscova.

Oricat de mare ar fi influenta mea in China, nu cred ca pot decide pe cine sa invite presedintele Xi In tara sa. Cum nu pot sa decid pe cine sa invite presedintele Trump in Alaska.

Candva, va trebui sa explic , mai pe larg, despre importanta memoriei in politica externa”, a punctat Năstase.

Context

Foștii premieri PSD Viorica Dăncilă și Adrian Năstase participă la parada militară din China și s-au fotografiat alături de Vladimir Putin și Xi Jinping, precum și liderul nord-coreean, Kim Jong Un.

Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE), cu privire la prezența foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară din China. Politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă, consideră ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a decis să se delimiteze de cei doi foști premieri (pe larg, aici).

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri