Rolul României în ceea ce priveşte situaţia din Siria poate fi unul punctual, pe chestiuni concrete ce ţin de furnizarea de informaţii, analize şi chiar proiecte privind reconstrucţia în regiunea siriană, în perspectiva următorilor ani, apreciază fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu (FET).
Năstase a exprimat această opinie în cadrul unei dezbateri organizate de FET, intitulată "Perspective privind Soluţionarea Situaţiei din Siria. Reconfigurări de Alianţe", prilej cu care s-a discutat despre rolul de "mediator" pe care l-ar putea juca România, având în vedere relaţiile tradiţionale cu Siria. Majoritatea vorbitorilor s-au arătat sceptici, argumentul principal fiind acela că rolul ţării noastre nu mai poate fi ca acela jucat înainte de 1989, în perioada Războiului Rece.
"Rolul de intermediar nu mai poate fi acelaşi care era înainte de 1989, când cele două tabere nu comunicau între ele, şi, din când în când, apărea România cu soluţie salvatoare. Este o altă lume acum, marile puteri se recunosc, se cunosc, îşi ştiu interesele şi le negociează. România este un spectator, totuşi, motivat, prezent şi care poate să intervină pe chestiuni concrete, nu fundamentale, dar care ar putea să-şi utilizeze potenţialul de contacte", a subliniat Adrian Năstase.
Fostul premier a arătat că nu este bine să se considere că "România nu mai face nimic" în ceea ce priveşte situaţia din Siria. "Sunt convins, sunt analize care se fac la nivelul serviciilor de informaţii, sunt convins că la MAE există analize pe aceste domenii. Rămâne de văzut şi aici este problema esenţială la ce moment diplomaţia noastră va ieşi mai mult în prezentarea unor sugestii care să nu fie neapărat spectaculoase, că nu au cum să fie spectaculoase, dar putem să participăm cu informaţii, cu analize, cu proiecte, inclusiv în perspectiva anilor următori, atunci când, probabil, se va pune problema reconstrucţiei. Dar să nu avem, din nou, cumva acelaşi rezultat şi aceeaşi reacţie cum am avut atunci când s-a pus problema reconstrucţiei Irakului ", a declarat Năstase, conform Agerpres.
Legat de rezolvarea situaţiei din Siria, una dintre concluzii a fost aceea că rămâne la fel de dificilă având în vedere problematica complexă a regiunii şi lipsa unor soluţii care să fie implementate pe "teren" de către marii "jucători" prezenţi în regiune - Rusia, SUA, Turcia, Iran, China. Tot legat de marile puteri, unii vorbitori au apreciat că după instalarea Administraţiei Donald Trump la Casa Albă implicarea SUA în zonă va fi mai mare. Totodată, s-a adus în discuţie şi problema unei discuţii aplicate despre reconstrucţia Siriei, având în vedere faptul că acest proces este unul foarte greu de realizat, datorită migraţiei elitelor siriene după izbucnirea conflictului. Nu în ultimul rând, s-a indicat că un element care complică dosarul sirian ţine de populaţia kurdă din Siria şi ţările învecinate şi aspiraţiile acesteia la un stat independent.
Preşedintele Fundaţiei Eurisc, dr. Liviu Mureşan, a spus ca o concluzie finală că "Siria este un 'şantier' pe care se va lucra mult timp de acum, e vorba de decenii". Între vorbitorii principali s-au mai aflat prof. univ. dr. Radu Muşetescu şi doctoranzii Flavius Caba-Maria şi Răzvan Munteanu. La dezbatere au participat, de asemenea, istorici, foşti ambasadori, experţi în ştiinţe politice.
Comentează