Adrian Negrescu face praf plafonarea alimentelor de bază: Prețurile au crescut foarte mult. PSD se va lăuda

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 19-09-2025 15:20

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook, Adrian Negrescu

Consultantul fiscal Adrian Negrescu spune că plafonarea prețurilor la produse alimentare de bază a dus la o și mai mare creștere în fapt a prețurilor. Asta deși verificările autorităților competente, nu au demonstrat asta.

"De 2 ani de zile, de când avem această plafonare, preţurile produselor alimentare n-au scăzut. Dimpotrivă, s-au scumpit foarte mult. Dar s-au scumpit foarte mult detergenţii, produsele de igienă, cele din zona beauty. Ca în orice afacere, trebuie să scoţi de undeva banii. 

Aşteptaţi-vă ca preţurile să crească, indiferent de această măsură care va rămâne sau nu în vigoare. Inflaţia va creşte peste 10% în perioada următoare, iar cauzele n-au legă tură şi cu creșterile de taxe, cu scumpirile din zona de transport.

Hai să lăsăm concurenţa între magazine să funcţioneze. Magazinele să se bată în promoţii, în preţuri, dintr-o concurenţă din care să avem cu toţii de câştigat.

Eu cred că, probabil se a răzgândi. Presiunea celorlalte două partie este foarte mare. Ar fi culmea să cadă Guvernul din cauza acestei situaţii. Probabil vor menţine această măsură. PSD se va lăuda cu succesul, menită să menită să protejeze puterea de cumpărare. Noi vom merge în magazine şi vom sesiza că preţurile cresc", a afirmat consultantul fiscal Adrian Negrescu la Antena 3 CNN.

PSD spune că plafonarea a crescut puterea de cumărare a românilor

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, implementată de guvernul din iunie 2023, a redus inflația de la 18% la 1,1% și a protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. PSD avertizează că eliminarea măsurii ar duce la creșterea prețurilor și tensiuni sociale.

Datele statistice oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS) și ale Consiliului Concurenței arată că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, implementată de guvernul din iunie 2023, a redus semnificativ inflația și a protejat puterea de cumpărare a populației, susțin social-democrații într-un document care va fi prezentat în ședința de miercuri a coaliției de guvernare, document obținut de MEDIAFAX.

În perioada mai–iulie 2023, inflația la bunurile alimentare a atins 18%, iar prețurile au înregistrat creșteri dramatice: pâine și lapte +15%, brânză +27%, ouă +29%, carne de pui +14%, carne de porc +16%, fructe +20%, cartofi +33%, zahăr +55%, unt +31%. Puterea de cumpărare pe coșul alimentar scăzuse cu 15% în medie și cu 22% pentru persoanele cu venituri reduse.

Un an mai târziu, după plafonarea adaosului comercial, prețurile alimentelor plafonate s-au stabilizat, inflația la bunuri alimentare scăzând la 1,1%, iar puterea de cumpărare a crescut. În combinație cu plafonarea prețului la utilități, inflația generală a coborât de la 10,3% la 4,9%, iar BNR estimează că, fără aceste măsuri, ar fi urcat la 15%.

La doi ani de la aplicarea plafonării, producția națională de carne, lapte și alte alimente de bază a crescut semnificativ, iar măsurile de sprijin au fost susținute prin programe de finanțare de peste 22,4 miliarde lei pentru agricultură, pescuit și industria alimentară.

PSD afirmă că nu susține eliminarea plafonării, subliniind că aceasta protejează românii cu venituri mici. Eliminarea măsurii ar putea duce la creșterea inflației la 13–15% și la o scădere drastică a puterii de cumpărare, riscând să afecteze peste 1 milion de români, cu posibile tensiuni sociale și instabilitate politică în 2026.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri