Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Stoica, președinte de onoare al Federației Române de Gimnastică

www.agerpres.ro
Andreea Răducan

Adrian Stoica (67 de ani), aflat la conducerea FRG în ultimii 11 ani, a fost numit, vineri, prin votul Adunării Generale, în funcția de președinte onorific al Federației Române de Gimnastică. De asemenea, vicepreședintă de onoare a fost numită Simona Amânar Tabără, membrii afiliați apreciind în acest mod munca prestată de fosta gimnastă în staff-ul administrativ al FRG în ultimii opt ani.

Foarte emoționat și cu lacrimi în ochi, fostul președinte Adrian Stoica și-a luat la revedere de la reprezentanții Adunării Generale a FRG. "Este un moment foarte încărcat emoțional pentru mine care se datorează faptului că acum este un sfârșit de drum, după 42 de ani de muncă în cadrul Federației Române de Gimnastică. Dacă uneori am fost prea dur sau poate nedrept, am speranța că mă veți ierta și că veți rămâne totuși cu amintiri plăcute. Recunosc că mă uit cu emoție și nostalgie în urmă. Au fost suficienți de mulți oameni care au considerat că este nevoie de o schimbare, nu știu dacă erau majoritari, însă am decis să nu mai candidez. Cred că gimnastica românească nu mai avea nevoie de încă o luptă (n.r. — electorală). Pentru a dezminți și alte zvonuri, pot să spun că nu sunt bolnav și chiar vreau să continui în sport. Rămân alături cu sufletul, iar în cazul în care aveți nevoie, și cu implicarea mea", a spus el.

Stoica i-a transmis Andreei Răducan, noua președintă a federației, că ar fi primit votul lui dacă ar fi avut drept de vot. "Dragă Andreea, pot să îți spun că în noua funcție provocările vor fi multe. Salariul de președinte al federației este de 2.800 de lei, iar cele ale celorlalți membri din conducere chiar mai mici. Nu e ușor să te motivezi financiar într-o țară ca a noastră. Dar știu că fără oameni dedicați orice încercare este sortită eșecului. De aceea fac apel către toți membrii afiliați să susțină noua conducere. Andreea, dacă aș fi putut vota azi, cu siguranță ai fi primit și votul meu. Ești un om matur profesional și sunt convins că vei progresa în continuare. Îți dau un sfat, acela de a lua deciziile cu mult tact", a precizat Stoica.

Fosta campioană mondială și olimpică Andreea Răducan a fost aleasă, vineri, în funcția de președintă a Federației Române de Gimnastică, fiind votată în majoritate de membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală de alegeri organizată la sediul Ministerul Tineretului și Sportului. Andreea Răducan a câștigat mandatul pentru legislatura 2017-2021 cu 42 de voturi pentru, unul fiind anulat. La ședința Adunării Generale au participat 43 dintre cei 51 de membri afiliați ai FRL, la alegeri fiind prezent și ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, anunţă Agerpres. Fosta gimnastă îi urmează în funcție lui Adrian Stoica, acesta fiind președintele Federației Române de Gimnastică în ultimii 11 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.