Avocatul Adrian Toni Neacșu explică strategiile la care se poate apela pentru formarea unui nou guvern, după aproape două luni de zile de blocaj. Neacșu spune că Nicușor Dan nu s-a implicat pe cât ar fi trebuit să o facă, dar că de fapt criza poate fi rezolvată numai de partide.
Nicușor Dan nu poate veni cu soluția pentru formarea unui nou guvern
"Președintele nu poate să facă prea multe și cred că e greșit să ne așteptăm ca soluția să vină de la președintele României. În toată procedura asta de formare a unui guvern, competențele potrivit Constituției noastre, așa cum a funcționat ea destul de bine până acum, sunt partajate. Astfel spus, nu este exclusiv responsabilitatea președintelui, la fel cum și partidele politice reprezentate în Parlament au, cred eu, chiar majoritatea responsabilității pentru a împinge lucrurile mai departe. Să știți că articolul din Constituție care se referă la această situație, scurt, nu are decât trei aliniate. Este foarte adevărat că, din punctul meu de vedere și văzând practica de până acum a formării guvernelor, acele trei aliniate din acel articol sunt suficiente pentru a rezolva orice situație, chiar și aceasta de blocaj total în care suntem în momentul de fapt".
Nicușor Dan trebuie să intervină
"Din punctul meu de vedere, președintele Nicușor Dan este deja în întârziere în sensul în care, după ce a organizat acest al doilea rând de consultări formale cu partidele parlamentare, dumnealui trebuie să ia o decizie. Repet, majoritățile nu se fac la Cotroceni, președintele nu poate să pună condiții, președintele trebuie să pipăie unde ar putea să existe o majoritate, iar mai departe trebuie să încredințeze Parlamentului responsabilitatea de a vota un guvern. Dar acesta este mersul normal, deci din acest punct de vedere eu cred că toată această tergiversare se datorează cumva și președintelui, mai cred că există o înțelegere, sigur nu se vede în discuțiile pe care le poartă public, dar cred că există o înțelegere între partidele din Parlament și președintele României să amânăm formarea guvernului undeva spre sfârșitul toamnei".





























