Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit, marţi, cu o delegaţie a companiei americane Lockheed Martin, discuţiile axându-se în principal pe o posibilă colaborare cu industria naţională de apărare, informează MApN, într-un comunicat transmis Agerpres. Potrivit sursei citate, reprezentanţii companiei americane, specializate în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, au prezentat oportunităţile de cooperare industrială şi propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare.
La rândul lor, oficialii români au detaliat cele opt programe esenţiale de înzestrare a Armatei României, dar şi alte intenţii privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în ţara noastră. Alături de ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, la reuniune au participat şi şefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziţie de tehnică militară.
Comentează