După audierea șefului SRI, Eduard Hellvig, în Comisia de Control al SRI din Parlament, președintele acesteia, Adrian Țuțuianu anunță că Serviciul recrutează ofițeri acoperiți și din presă. Singurele domenii din care SRI nu recrutează sunt politica și justiția, asta pentru că e interzis prin lege.
”Ofițerii acoperiți se recrutează din orice sector al activității civile, cu excepția celor în care e interzis. Dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informaţii la securitatea naţională a României, poate fi şi din presă. Un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informaţii care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrurile astea se pot întâmpla, indiferent că ne plac sau nu.”, a spus Țuțuianu la Antena 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea, ”Sinteza zilei”.
Comentează