Adriana Săftoiu face analiza politicii românești: De la 'decizia în plic' la 'lipitorile politice'

Adevarul:

Una dintre metehnele politicii este „decizia în plic” care ar oglindi dorinţa „celui de sus”. „Cel de sus” nu e nicidecum bunul Dumnezeu; El mai stă la o discuţie cu creştinul, îi mai ascultă păsul, îi lasă liber arbitru. În politică, „cel de sus” are iniţiale sau, uneori, nume conspirativ. Niciodată nu i se pronunţă numele, cu speranţa că, dacă vreun curajos delator îşi îndeplineşte menirea, să nu poată cita în clar. Deduci că treaba e „groasă” după mimica celui care îţi sugerează sursa deciziei. Ochii celui care încearcă să îţi reducă întrebările la cât mai multă şi cât mai definitivă tăcere se învârt ca un titirez, buzele se încreţesc mai rău decât hârtia creponată, fruntea se învălurează, iar mâinile se împreunează deasupra gurii şi doar degetul, ales cu grijă, arată spre văzduh: cel de sus.    E una dintre cele mai vechi şi mai nenorocite apucături în politică: să îţi acoperi lipsa de demnitate, de argument, de coloană vertebrală, invocând voia celui de deasupra. Musteşte istoria de exemple care au nenorocit comunităţi, cariere individuale, pentru că s-au supus orbeşte „deciziei în plic”. Mi-am întrebat un coleg din Comisia Juridică, altfel un jurist foarte bun, unde le-a fost discernământul când au votat acea propunere de ministru al Justiţiei care evident era de respins, în urma audierilor. Mi-a spus că aşa a venit decizia, că trebuie votat „tot”, pe modelul „ciocu mic şi papă tot”. Ulterior, cei din Comisie au rămas cu onoarea lor de supuşi ai deciziei în plic. Le-a aplicat o lecţie chiar premierul desemnat, care a considerat că trebuie retras exact ceea ce aceştia au votat.Nu îmi face nicio plăcere să amintesc votul celebru de la legea pensiilor, când preşedinta de şedinţă număra deputaţi care nu erau în sală. Nu putea fi suspectat nimeni de la acel prezidiu că nu ştia atâta artimetică pentru o numărătoare. Dar era o decizie în plic şi trebuia respectată. Care e, şi în prezent, efectul acestui acest tip de atitudine? Se simte mai bine acum doamna Ridizi că a acceptat orbeşte să organizeze ce nu era de organizat, doar pentru că avea o decizie în plic? ... În cultura corporatistă, o eventuală „decizie în plic” e acceptată atunci când aduce profit întregii companii. În politică însă nu e un mare efort să deschizi plicul, să citeşti şi să gândeşti cu scaunul lipit de fund. Astfel se explică faptul că se pot susţine candidaturi care nu trec nici măcar pragul electoral în propriul sondaj. Aşa poţi să te împăunezi ca tânăr de mare succes, fără să te jenezi, în nici un fel, că eşti lansat în marea cursă electorală cu o cifră care depăşeşte cel mult marja de eroare. Este într-adevăr un alt fel de politică, care are legătură cu un comportament patentat: de lipitoare politică. Te lipeşti de cine trebuie şi drumul spre stele e asigurat. Căderea, aşijderea! Mă aşteptam ca aceşti oameni tineri care vin să-i înlocuiască pe cei îmbătrăniţi în rele să dovedească ceea ce spun că le lipseşte celor destinaţi abatoarelor politicii: că au caracter, că îşi văd limitele, că îşi pot struni vanităţile şi obsesiile politice personale, că au capacitatea să se aşeze la locul potrivit şi nu la cel râvnit, că au reţinut din istoria recentă că, atunci când greşeşti la numărătoare şi le impui şi celorlaţi să vadă alte cifre, ajungi împreună cu grupul care acceptă numărătoarea greşită într-o vale a plângerii. Pe fond, ar fi un regretabil accident personal sau de grup, dacă acest mod de lucru nu ar afecta comunitatea căreia trâmbiţăm că îi oferim o clasă politică reformată.

Ziarul Financiar:

Clasa de mijloc a Americii, lăudată şi curtată de politicieni, „vânată“ de companii şi emblema visului american, s-a redus la doar jumătate din populaţie pentru prima dată în ultimii cel puţin 40 de ani, iar societatea se polarizează într-un ritm alarmant. Societatea americană se schimbă rapid, semnalând schimbarea celei mai mare economie a lumii, schimbarea discursurilor şi ţintelor politicienilor şi a politicilor companiilor. Politicieni populişti ca Donald Trump se folosesc de prăpăstiile care se cască în societate pentru a-şi răspândi mesajele xenofobe şi multiplica şansele să ajungă la conducerea SUA. „America ar putea deveni curând prima societate fără clasă de mijloc“, avertiza în urmă cu câteva zile economistul Joseph E. Stiglitz. Un studiu al institutului de cercetare Pew Research Center preluat de toate marile publicaţii şi care face furori în SUA pare că îi dă dreptate economistului. Clasa de mijloc a Americii s-a micşorat la doar jumătate din populaţie pentru prima dată în ultimele cel puţin patru decenii, în condiţiile în care forţele evoluţiei tehnologiei şi ale globalizării sapă o prăpastie între câştigătorii şi perdanţii societăţii, scrie Financial Times comentând rezultatele studiului. Bogaţii devin mai bogaţi, iar clasa de mijloc mai săracă, explică şi jurnaliştii de la MarketWatch. Americanii din clasa de mijloc reprezintă acum doar 49,9% din populaţie, faţă de 61% în 1971, potrivit datelor Pew. În calculele acestui institut, ame­ri­canii din clasa de mijloc locuiesc în gospodării cu venituri cuprinse între două treimi şi de două ori venitul median na­ţional. În 2014, acest interval era de 41.900 - 125.600 dolari pentru o gospodărie de trei persoane. Venitul median constituie suma în raport cu care o jumătate de populaţie are venituri mai mari, iar cealaltă jumătate are venituri mai mici decât suma indicată.

Evenimentul Zilei: