Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cheltuielile partidelor cu propaganda nu pot depăși 30% din sumele primite de la Buget (Proiect de lege)/ DOCUMENT EXCLUSIV

AEP
sigla AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) propune modificarea Legii finanțării partidelor politice (Legea 334/2006), astfel încât acestea să nu poată cheltui mai mult de 30% din valoarea totală a sumelor primite de la bugetul de stat cu publicitatea/reclama, se indică în proiectul de lege. Totul în contextul în care au existat discuții privind sumele prea mari investite în presă.

Printre modificări este și aceea că subvenția de la stat pentru partide va fi mai mare dacă sunt mai multe femei printre aleșii acelor formațiuni politice.

Proiectul de lege privind pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale va fi înaintat Guvernului, urmând să fie spus dezbaterii publice.

VEZI PROIECTUL

VEZI PRINCIPALELE MODIFICĂRI - Tabel comparativ

La cheltuieli (Art 25):

Forma Actuală:

Art. 25. -

(1) Veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat pot avea următoarele destinaţii:

a) cheltuieli materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor;

b) cheltuieli de personal;

c) cheltuieli pentru presă şi propagandă;

d) cheltuieli privind organizarea de activităţi cu caracter politic;

e) cheltuieli de deplasare în ţară şi în străinătate;

f) cheltuieli pentru telecomunicaţii;

g) cheltuieli cu delegaţiile din străinătate;

h) cheltuieli cu cotizaţiile datorate organizaţiilor politice internaţionale la care este afiliat partidul politic;

i) investiţii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor respective;

j) cheltuieli de protocol;

k) cheltuieli de birotică;

l) cheltuieli cu comisioane bancare;

m) cheltuieli cu chiriile şi utilităţile sediilor;

n) cheltuieli de întreţinere şi reparaţii auto;

o) cheltuieli cu prime de asigurare;

p) cheltuieli de transport;

q) cheltuieli cu combustibili şi carburanţi;

r) cheltuieli cu producţia şi difuzarea de spoturi publicitare;

s) cheltuieli cu consultanţa politică;

t) cheltuieli cu consultanţa juridică;

u) cheltuieli cu sondajele de opinie naţionale şi locale;

v) cheltuieli cu onorariile avocaţilor, executorilor şi experţilor;

w) cheltuieli cu taxele de timbru;

x) cheltuieli cu taxele mărcilor înregistrate;

y) cheltuieli cu penalităţile.

__

Forma nouă:

Art. 25. – text nou

(1) Veniturile care provin din sume de la bugetul de stat pot avea următoarele destinații:

a) cheltuieli necesare funcționării partidelor politice, care includ: cheltuieli cu energia electrică, energia termică, combustibil, apă, salubritate; asigurări pentru clădiri proprii, în comodat sau închiriate și pentru mijloacele de transport proprii; chirii pentru sedii; impozite pe clădiri și mijloace de transport; lucrări de întreținere și reparații clădiri, mijloace de transport proprii și alte bunuri mobile și imobile; abonamente pentru publicații; servicii de poștă, curierat, telecomunicații, internet și IT; obiecte de inventar, furnituri de birou, materiale consumabile; piese de schimb, carburanți, lubrifianți, consumabile pentru mijloacele de transport proprii; comisioane bancare; servicii cu caracter administrativ-gospodăresc; servicii de pază, protecție și prevenirea și stingerea incendiilor; transport, cazare și alte drepturi bănești ocazionate de deplasări în țară și în străinătate ale membrilor; cotizații/contribuții datorate organizațiilor politice internaționale la care este afiliat partidul politic; comandarea de sondaje de opinie, studii, cercetări sociologice; consultanță politică; consultanță juridică; onorarii avocați, notari, executori judecătorești și experți; taxe notariale, taxe de timbru judiciar, taxe mărci înregistrate; servicii specializate cu caracter financiar-contabil; servicii de audit; servicii prestate de societăți specializate sau de personal calificat în domeniu pentru punerea în aplicare a legislației în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal; organizarea de activități cu caracter politic; cheltuieli cu instruiri electorale ale membrilor efectuate de către organisme certificate; indemnizații ale reprezentanților în organismele electorale; despăgubiri, amenzi, confiscări, penalități, dobânzi sau majorări de întârziere; alte cheltuieli necesare desfășurării activității partidelor politice;

b) cheltuieli de personal ale partidelor politice și cheltuielile aferente plății drepturilor de proprietate intelectuală, care includ: salarii și drepturi bănești asimilate acestora, stabilite prin negociere în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv impozitele și contribuțiile aferente drepturilor salariale, reținute la sursă; servicii de medicina muncii și protecția muncii pentru salariați; drepturi de autor și drepturi conexe; înregistrarea, reînnoirea și modificarea mărcilor;

c) cheltuielile partidelor politice pentru publicitate;

d) cheltuielile partidelor politice pentru finanțarea campaniilor electorale și a campaniilor pentru referendum, în condițiile prezentei legi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.