AEP scoate la concurs mii de locuri de experţi electorali

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 26-02-2016

Actualizat: 26-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, până miercuri, au fost înregistrate la nivel naţional 32.477 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experţilor electorali, din rândul cărora vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora.

Pentru cele 18.597 de secţii de votare existente este nevoie de 37.194 de experţi electorali, iar în acest moment 4.717 locuri sunt neacoperite. AEP precizează că în 1.729 de localităţi nu este îndeplinit necesarul de experţi electorali. Astfel, 614 localităţi figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcţie. Printre judeţele cu cele mai multe localităţi care înregistrează deficit de experţi electorali se numără Bihor (86 de localităţi), Teleorman (68 de localităţi), Dâmboviţa (67 de localităţi), Vaslui (64 de localităţi), Olt (60 de localităţi). În municipiul Bucureşti, pe raza sectorului 1 pentru cele 163 de secţii de votare s-au înscris 41 de persoane, cu 285 mai puţine decât necesarul de 326 de experţi electorali; în sectorul 2 pentru cele 202 secţii de votare s-au înscris 137 de persoane, cu 267 mai puţine decât necesarul de 404 experţi electorali; în sectorul 3 pentru cele 274 de secţii de votare s-au înscris 69 de persoane, cu 479 mai puţine decât necesarul de 548 de experţi electorali; în sectorul 4 pentru cele 178 de secţii de votare s-au înscris 90 de persoane, cu 266 mai puţine decât necesarul de 356 de experţi electorali; în sectorul 5 pentru cele 196 de secţii de votare s-au înscris 75 de persoane, cu 317 mai puţine decât necesarul de 392 de experţi electorali, iar în sectorul 6 pentru cele 233 de secţii de votare s-au înscris 84 de persoane, cu 382 mai puţine decât necesarul de 466 de experţi electorali.

AEP încurajează implicarea cetăţenilor în alegeri în calitate de preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora. Informaţii privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experţilor electorali sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituţiei şi pe canalul de Youtube. AEP reaminteşte că pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare, preşedinţii acestora şi locţiitorii lor primesc o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii, spune Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri