AEP: Votul prin internet ar putea fi o solutie în perspectiva viitoarelor alegeri

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 12-04-2016

Actualizat: 12-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secretarul general al Autoritatii Electorale Permanente, Tiberiu Csaba Kovacs, a declarat marti ca evolutiile din domeniul alegerilor nu exclud folosirea, în viitor, a votului prin internet pe lânga votul prin corespondenta.

'Noile tehnologii constituie un element deosebit de important pentru alegerile din România si ma gândesc în perspectiva, pentru alegerile care o sa urmeze dupa acest an electoral. (...) Pentru alegerile parlamentare s-a adoptat posibilitatea votului prin corespondenta, care se va aplica din acest an. Evolutia viitoare, în afara de votul prin corespondenta, nu exclude si folosirea votului prin internet si în perspectiva viitoare, daca noi pentru diaspora vorbim de o prezenta (...) situata undeva spre trei milioane de cetateni, atunci votul prin corespondenta are anumite limite, votul electronic prin internet ar putea fi o solutie', a explicat Tiberiu Csaba Kovacs, la dezbaterea 'Legislatia electorala si noile tehnologii: provocari legislative'.

El a adaugat ca trebuie avute în vedere si alte posibilitati, pe care România nu le foloseste. 'Exprimarea votului chiar în sectia de votare prin masini electronice de vot, pentru ca noi în acest moment folosim în sectia de votare doar buletine de vot pe hârtie. Vom introduce începând cu alegerile locale din iunie automatizarea sectiilor de votare, ceea ce va însemna o identificare a alegatorului si o preventie a posibilitatii votului multiplu', a punctat secretarul general al AEP.

În opinia sa, un element foarte important îl constituie acele mijloace oferite de noile tehnologii ca în momentul în care un buletin de vot se introduce în urna clasica, daca acesta are un dispozitiv de scanare, atunci rezultatul poate fi stabilit cu foarte mare precizie prin mijloace electronice.

Tiberiu Csaba Kovacs a subliniat ca existenta unei literaturi de specialitate în domeniul electoral în limba româna este destul de scazuta. 'Publicarea de carti, scrierea de volume de specialitate în acest domeniu trebuie considerata a fi oarecum o afacere. Pentru a avea succes trebuie sa acoperi cheltuielile de publicare, iar într-o tara de dimensiuni mici o literatura atât de specializata e foarte dificil sa îsi gaseasca publicul tinta. Intentia noastra este sa suplinim aceasta lipsa a unei literaturi de specialitate în domeniul electoral', a explicat secretarul general al AEP.

Comisia de la Venetia în parteneriat cu Autoritatea Electorala Permanenta organizeaza marti si miercuri, la Bucuresti, prima editie a dezbaterilor stiintifice a expertilor din domeniul electoral.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri