Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afacerea SAGA

Facebook
saga festival

Probabil în lipsă de alte subiecte mai bune, în ultimele zile de weekend presa a lansat, a amplificat și a întreținut un mega-scandal legat de cea de-a doua ediție a festivalului de muzică SAGA, desfășurat pe Arenele Naționale. Evenimentul a fost prezentat ca și când ar fi fost de tip apocaliptic. Pretextul l-a constituit moartea tragică a doi tineri, despre care se pretinde că s-ar fi drogat. Iar președintele Klaus Iohannis, hopa-țopa, a turnat și el gaz peste foc. Să facem însă efortul de a gândi cu mintea limpede și cu capul nostru.

De această a doua ediție a festivalului au beneficiat peste 150.000  persoane, firește, cei mai mulți tineri, proveniți din 85 de țări. Aceștia au avut șansa de a se delecta ascultând piesele prezentate de un mare număr de artiști de certă valoare. Încasările directe au fost uriașe. Prețul unui bilet a variat între 45 și 180 de euro. Iar încasările indirecte, generate de cheltuielile pe care le-au făcut turiștii străini în țara noastră, au fost și ele pe măsură. Festivalul a fost un succes și nicidecum un eșec sau un subiect real de scandal, așa cum a fost prezentat de unele televiziuni. Au fost trei zile, în care România s-a putut înfățișa întregii lumi drept o țară civilizată, în care muzica este prețuită la adevărata ei valoare. Și în ciuda acestor realități, cei care nu au avut șansa de a asista la eveniment, dar au urmărit în schimb tărăboiul din presă, au rămas cu un gust amar. Ca și când, din nou, România s-ar fi făcut de râs. Ori lucrurile nu stau nicidecum așa.

Ce s-a întâmplat de fapt, dincolo de maratonul de concerte? Au murit doi tineri. Evident, avem de-a face cu două tragedii. Și mai grav este că există indicii temeinice cum că decesul acestora s-ar fi produs ca o consecință a consumului de droguri. Nu se știe dacă aceștia au consumat droguri în timpul concertului sau anterior. Se vehiculează fel de fel de informații, nesusținute prin probe, cum că, în paralel cu desfășurarea festivalului muzical, o serie de interlopi au traficat droguri în incinta Arenei Naționale. Tot ce poate. Este extrem de greu, dacă nu care cumva imposibil să depistezi la intrare purtătorii de droguri, fie că aceștia sunt traficanți sau simpli consumatori. Poliția și jandarmii au fost prezenți în număr mare, atât în incinta arenei, cât și într-un larg perimetru exterior. La fel, echipajele de salvare. Acesta este un semn că autoritățile și-au făcut datoria. În toate situațiile critice, acești oameni au intervenit. Din câte ni se comunică în mod oficial, ar fi fost deschise 77 de dosare de cercetare pentru prezumtive fapte penale și la fața locului au fost și aplicate o serie întreagă de amenzi. Întotdeauna și oriunde în lume au loc asemenea festivaluri, cu asemenea aglomerații umane, se produc incidente. România nu a făcut excepție. Decât eventual în sens pozitiv, întrucât numărul acestor incidente a fost mai mic decât în alte părți. Și cu toate acestea, s-a declanșat un uriaș și nemeritat tărăboi.

Cum precizam mai sus, președintele Klaus Iohannis a turnat gaz pe foc. Cu o promtitudine care nu-i stă deloc în caracter, luat de valul unui scandal în bună măsură fabricat, a emis un decret prin care l-a demis pe procurorul șef antidrog din cadrul DIICOT, Bogdan-Felician Voicu. Nu îl cunosc pe acest procuror, dar sunt convins că demiterea acestuia este total lipsită de sens. Înseamnă oare că, prin schimbarea șefului de la antidrog, situația se va remedia? Se spune că România este o țară de tranzit în materie de droguri. Este fals. Realist vorbind, România a devenit din păcate și o țară de consum. Această situație nu se va schimba ușor, chiar dacă Klaus Iohannis îi va demite, rând pe rând, pe toți procurorii și polițiștii implicați în combaterea acestui flagel. Dacă vrem cu adevărat să îmbunătățim lucrurile, atunci cred că ar trebui să începem prin schimbarea legii. Și o să explic de ce.

În prezent, polițiștii și procurorii sunt obligați să alerge după cai verzi pe pereți. Cu alte cuvinte, în loc să se concentreze asupra rețelelor de trafic, ei sunt constrânși să-și consume energia fugărindu-i pe cei dependenți. Adică pe consumatori. Care nu sunt altceva decât victimele acestui flagel. Iar rezultatul se vede aruncând o simplă privire în penitenciarele României. Unde 99% dintre cei condamnați pentru droguri sunt simpli consumatori, asupra cărora s-a realizat un flagrant. Adică au fost găsiți cu o țigară cu iarbă sau cu o pastilă în buzunar. Pentru mulți dintre ei, fapta respectivă a fost un simplu accident. Vezi cazul recent, apărat fără succes de avocatul Dan Chitic, la capătul căruia doi tineri, fără nicio pată în trecutul lor, ea fiind o studentă cu rezultate foarte bune la învățătură, înfundă în prezent pușcăria, cariera lor fiind distrusă. Pentru o singură țigară pe care au fumat-o. Ea fiind la prima experiență de acest fel. Pentru a fi eficienți în lupta împotriva acestui flagel, primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să despărțim apele. Să schimbăm legea. Să stabilim criterii foarte clare, care să-i diferențieze pe consumatori de traficanți. Să concentrăm întreaga forță a poliției și parchetelor exclusiv în direcția traficanților. Dacă am proceda astfel, atunci sistemul coercitiv nu va mai fi tentat, cum este acum, să alerge după „prada” cea mai ușoară și cea mai vulnerabilă, pentru a demonstra că-și face treaba. Eficiența sistemului coercitiv ar trebui să fie măsurată exclusiv în ceea ce privește depistarea și destructurarea rețelelor de trafic. Dar probabil că președintelui Klaus Iohannis nu i-a trecut prin cap acest lucru, atunci când a semnat nonșalant decretul de destituire a ditamai procurorului șef antidrog, pentru două victime din peste 150.000 de participanți la un festival, în condițiile în care în România – este dovedit statistic – mor zilnic câteva persoane în urma consumului excesiv de droguri. Astfel, în mod inconștient, președintele României nu face altceva decât să încurajeze consumul de droguri, prin destructurarea sistemului de luptă împotriva acestui flagel. La fel cum, intenționat sau nu, tolerează decimarea pădurilor românești, zilnic câte 13 hectare, și închide ochii atunci când știe foarte bine că o jumătate din lemn se volatilizează, nu mai apare în acte, este transferat în piața neagră și generează o uriașă evaziune.

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.