Pentru Rodica Boancă, mandatul de parlamentar pare să fie o adevărată Epocă de AUR, și nu ne referim aici la reușitele politice, ci la afacerile familiei, acolo unde profiturile soțului senatoarei de Ialomița, Florin Boancă, au cunoscut creșteri vertiginoase, conform Podul.ro.
Din 2021, anul în care Rodica Boancă a intrat efectiv în pâine în Parlamentul României, BDF Electro SRL, firma la care Florin Boancă era cunoscut ca îndeplinind funcția de director, a executat nu mai puțin de 51 de contracte cu statul, prin încredințări directe, având ca parteneri administrații locale sau instituții publice.
Rând pe rând, comunele Giurgeni, Mărculești, Movila, Făcăieni, Bordușani, Stelnica, Grivița, Gura Ialomiței, orașele Urziceni, Țăndărei, Amara, ba chiar și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, au făcut cunoștință cu know-how-ul firmei la care Boancă era angajatul co-asociatului său din altă firmă, Constantin Bîrligea.
În vreme ce, în 2021, profitul a fost de numai 382.781 lei, BDF Electro a realizat, un an mai târziu, un profit de 2,027 milioane lei, cifra de afaceri ajungând la peste 12,1 milioane de lei anul trecut, de la doar 3,7 milioane în 2021.
„Sunt niște minciuni, atât pot să comentez. Toate sunt minciuni!”, a declarat soțul senatoarei Rodica Boancă, contactat de Podul.ro, cu referire la acuzele de trafic de influență.
”Biznisul meu este 95% fără politică. Eu fac afaceri în mediul privat, nu cu Primăriile. Și, dacă cineva îmi cere o ofertă eu să nu i-o dau, că are acționari care sunt de la Consiliul Local sau Consiliul Județean? S-au cerut oferte, le-am transmis și am câștigat lucrarea. Fac afaceri cu cine vrea să lucreze cu mine. Ăsta e scopul, să facem lucrări și să avem bani de salarii”, a continuat el.
Profituri de milioane
Administrată de Florin Boancă, Flamen Expert SRL, firmă cu un singur angajat în 2020 și 2021, și fără niciun salariat în 2022, a reușit performanța uluitoare de a realiza o cifră de afaceri de 2,022 milioane lei în 2021, și de a o tripla în 2022 (6,036 milioane lei), în condițiile în care încheia anul 2020, cel al alegerilor parlamentare, cu un rulaj de doar 153,4 mii lei! Și la nivel de profit indicatorii au cunoscut creșteri miraculoase: 46 de mii de lei în 2020, 385,5 de mii în 2021 și 1,2 milioane în 2022!
Pe același model de evoluție, Sunset View Design SRL, cea de a doua firmă în care Boancă apare ca acționar și administrator, a punctat decisiv tot în perioada în care Rodica Boancă, în calitate de senator, înfiera mecanismele corupte ale ”sistemului”: 8964 de lei cifră în afaceri în 2020, 44.843 în 2021 și 1,229 milioane lei în 2022. La profit coincidențele probabil să se fi repercutat și mai substanțial: 3,7 mii lei profit în 2020, 29.000 în 2021 și 1,192 milioane lei în 2022!
Comentează