Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie în anulare depusă de omul de afaceri Nelu Iordache şi i-a redus acestuia condamnarea primită în dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad de la 11 ani şi 9 luni la 5 ani şi 10 luni închisoare, după ce instanţa a constatat că o parte dintre fapte s-au prescris.
Update. Nelu Iordache a părăsit penitenciarul Rahova din București

Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie în anulare depusă de omul de afaceri Nelu Iordache şi i-a redus acestuia condamnarea primită în dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad
Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat în acest dosar, în septembrie 2021, pentru mai multe infracţiuni, la care s-a adăugat o altă pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Transalpina, scrie Agerpres.
El a depus o contestaţie în anulare, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a stabilit că pentru o parte dintre infracţiuni faptele s-au prescris, şi anume pentru deturnare de fonduri şi delapidare.
Judecătorii au reţinut că nu a intervenit prescripţia în cazul altor două infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată (4 ani şi 6 luni închisoare) şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (2 ani închisoare), precum şi în cazul unei condamnări de 2 ani aplicate de Tribunalul Giurgiu.
Prin contopire a rezultat o pedeapsă finală de 5 ani şi 10 luni, din care se va scădea perioada petrecută în închisoare, şi anume de la 8 septembrie 2021 până în prezent.
Trebuie menţionat că Nelu Iordache a mai scăpat de o condamnare de 12 ani şi 6 luni închisoare primită la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air, tot prin prescrierea faptelor, precum şi de un alt dosar de evaziune fiscală, care se referea la achiziţii fictive de materiale de construcţie în contul firmei Romstrade.
Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013
Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, fiind acuzat că a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al UE.
Romstrade SRL era lider al Asocierii Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia E Construcao SA - SC Donrep Construct SRL, care a încheiat contractul cu CNADNR. Suma de 31.519.960 lei încasată de la CNADNR SA a fost utilizată în realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar.
Concret, banii au fost folosiţi pentru achitarea unor datorii în valoare de peste 9,7 milioane lei ale societăţilor în care Iordache era direct interesat, între care o companie de transport aerian, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. În acest sens, el i-a determinat pe unii salariaţi ai Romstrade să falsifice mai multe facturi emise de furnizori, astfel încât să reiasă că plăţile erau aferente lucrărilor la autostrada Nădlac - Arad.
De asemenea, s-a constatat retragerea în numerar a sumei de aproape 9,9 milioane lei cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive în numele Romstrade.





























Comentează