Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) şi Energy Traders Europe au încheiat un parteneriat pentru promovarea unor politici coerente şi sustenabile pe pieţele angro de energie la nivel european.
Potrivit unui comunicat comun transmis, luni, Agerpres, parteneriatul vizează intensificarea schimbului de informaţii, sprijin reciproc în iniţiative de interes comun, precum şi dezvoltarea unor poziţii unitare în faţa factorilor de decizie naţionali şi europeni.
"După ani de cooperare, acesta este un nou pas în parteneriatul dintre cele două organizaţii şi o dovadă a interesului comercianţilor europeni de energie electrică şi gaze naturale de a avansa pe piaţa românească", a declarat preşedintele Comisiei pentru energie electrică al Energy Traders Europe, Jerome Le Page, citat în comunicat.
Energy Traders Europe este vocea comercianţilor de energie din Europa, reprezentând 170 de companii membre de pe întreg continentul, care lucrează pentru a promova rolul comercianţilor de energie pe piaţa energetică.
"Această colaborare marchează o etapă importantă în relaţia noastră de lungă durată cu Energy Traders Europe. Unindu-ne eforturile, ne reafirmăm obiectivul comun de a promova o piaţă a energiei echitabilă, predictibilă şi transparentă. Împreună vom continua să pledăm pentru reglementări echilibrate şi pentru integrarea sectorului energetic al României în piaţa europeană mai largă", a afirmat, la rândul său, preşedintele AFEER, Laurenţiu Urluescu.
AFEER, înfiinţată în anul 2006, cuprinde 44 de membri pe piaţa de energie şi 17 pe piaţa gazelor naturale, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către toate categoriile de agenţi economici din România, cu o cotă de piaţă de circa 85% din consumul final de electricitate, respectiv de gaze naturale.
Comentează