Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agenţia europeană pentru azil are un mandat consolidat începând de miercuri

imigratie

Agenţia europeană pentru azil, responsabilă să ajute ţările UE ce primesc persoane care solicită protecţie şi să le proceseze dosarele, are un mandat consolidat începând de miercuri, în contextul în care cererile de azil au revenit la nivelul de dinainte de pandemie, relatează France Presse.

Fostul Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO), activ din 2011, a fost redenumit Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) şi dispune de un buget de 172 de milioane de euro pentru 2022, faţă de 142 de milioane în 2021 şi 16 milioane în 2015.

Noul mandat, asupra căruia deputaţii europeni şi statele membre au convenit în iunie 2021, permite agenţiei să-şi trimită experţii mai rapid în ţările care îi solicită pentru a face faţă presiunii migratorii. Aceasta va avea o rezervă de 500 de experţi pusă la dispoziţie de statele membre, potrivit Agerpres.ro.

Agenţia este angajată pe teren în opt ţări: Belgia, Cipru, Spania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania şi Malta. Ea a desfăşurat acolo aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv interpreţi, pentru înregistrarea cererilor de azil şi uneori oferă sprijin material, precum containerele destinate găzduirii solicitanţilor în Belgia.

Noul mandat, care vizează o "convergenţă" mai bună în evaluarea cererilor în întreaga UE, prevede de asemenea elaborarea unui program european de formare în materie de azil şi a liniilor directoare pentru statele membre.

De asemenea, acesta stabileşte un "ofiţer pentru drepturile fundamentale", care va fi responsabil pentru tratarea plângerilor primite de agenţie cu privire la posibile nereguli.

Şi pentru a răspunde numeroaselor acuzaţii de returnare a migranţilor la frontierele externe ale UE - o practică ce contravine dreptului internaţional -, ar urma să fie creat un mecanism de monitorizare a aplicării corespunzătoare a dreptului la azil de către statele membre.

Dar acesta va intra în vigoare numai după ce va fi adoptat restul reformei politicii de azil şi migraţie propuse de Comisia Europeană.

Directoarea executivă a agenţiei, Nina Gregori, a descris implementarea noului mandat drept o "realizare majoră", spunând că este "convinsă" că acesta va permite "să se facă progrese în celelalte dosare în cadrul reformei azilului şi migraţiei".

Pactul privind migraţia şi azilul, prezentat în septembrie 2020 de Comisia Europeană, se confruntă cu diviziuni persistente între cele 27 de state membre cu privire la distribuirea solicitanţilor de azil care sosesc în UE.

Aproximativ 65.400 de cereri de azil au fost depuse în Uniunea Europeană (plus Elveţia şi Norvegia) în octombrie 2021, potrivit ultimelor date ale agenţiei. Deşi se observă o primă reducere a numărului după cinci luni de creştere continuă, agenţia notează că nivelul actual corespunde "aproximativ" celui observat chiar înainte de martie 2020. În acel an, restricţiile legate de apariţia pandemiei de coronavirus au făcut ca cererile de azil în UE să scadă cu o treime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.