Agenţia Naţională de Integritate (ANI) informează că persoanele responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi de interese trebuie să se înroleze cât mai curând în platforma e-DAI, obţinând un cont specific, ulterior având obligaţia de a înrola în acest sistem electronic toţi deponenţii din cadrul instituţiei, autorităţii sau unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
ANI aminteşte, într-un comunicat de presă, că Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă care prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2022, toate declaraţiile de avere şi de interese vor fi completate şi transmise exclusiv prin sistemul electronic e-DAI.
Prin actul normativ a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2022 termenul aferent obligaţiei de a semna declaraţiile de avere şi de interese exclusiv cu semnătură electronică calificată.
"Termenul iniţial - 31 decembrie 2021 - a fost astfel prelungit, nevoia de reglementare fiind motivată de imposibilitatea financiară şi tehnică a mai multor autorităţi şi instituţii publice din care fac parte deponenţii de a le asigura acestora certificate cu semnătură electronică calificată. Totodată, intervenţia legislativă are ca obiectiv stabilirea unei proceduri unitare şi coerente de depunere, în format electronic, a declaraţiilor de avere şi de interese", se arată în comunicat.
În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, deponenţii prevăzuţi de lege vor completa, depune şi transmite declaraţii de avere şi de interese certificate fie cu semnătură electronică calificată, fie cu semnătură olografă, exclusiv prin sistemul e-DAI.
"Începând cu 1 ianuarie 2023 toate persoanele prevăzute de lege vor avea obligaţia de a transmite declaraţiile doar cu semnătură electronică calificată prin intermediul platformei e-DAI, iar ANI nu va mai accepta declaraţii semnate olograf. Obligaţia de a asigura deponenţilor certificate calificate pentru semnătură electronică revine tuturor autorităţilor, instituţiilor publice sau unităţilor din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare", conform comunicatului.
Conform ANI, sistemul e-DAI permite completarea declaraţiilor în format electronic şi listarea acestora spre a fi semnate olograf .
Mai multe detalii pot fi regăsite la secţiunea e-DAI disponibilă pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Agenţia Naţională de Integritate, avertisment după Ordonanța adoptată de Guvernul Ciucă: Cum se depun declarațiile de avere și interese
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

561
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
561

2.430
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
2.430

2.299
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
2.299

30
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
30

2.514
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
2.514

1.165
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.165

4.204
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
4.204

3.188
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
3.188

1.389
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.389

73
Târziu cere demisia ministrului Educației: Ordinul care pune profesorii la control psihiatric este o aberație
73

2.618
Sorin Grindeanu l-ar fi "vizitat" pe Nicușor Dan, după ce președintele l-a convocat la "Palat": Informația nu a fost confirmată de surse politice
2.618

2.437
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.437

3.359
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.359
















Comentează