Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agențiile de rating avertizează Bucureștiul: Care sunt riscurile ridicate de reforma sistemului de pensii din România

Playtech.ro
pensie pensionar

România nu a prezentat încă măsuri credibile pentru a compensa impactul bugetar al majorărilor de pensii planificate în anul electoral 2024, a declarat Standard & Poor's, în timp ce agenţiile de rating au avertizat că deficitul ţării ar putea rămâne ridicat în viitorul apropiat, relatează Reuters, potrivit news.ro.

România, unul dintre cele mai sărace state din Uniunea Europeană, a adoptat săptămâna trecută o legislaţie conform unui cadru convenit cu UE în schimbul unor fonduri de redresare, pentru a-şi pune sistemul de pensii pe o traiectorie sustenabilă. Măsurile vizează eliminarea neconcordanţelor în modul de calcul al pensiilor de stat şi includ o creştere treptată a vârstei de pensionare, indexarea pensiilor cu rata inflaţiei începând cu luna ianuarie şi o altă majorare importantă începând cu luna septembrie.

S&P spune însă că majorările de pensii ar putea împinge deficitul României cu peste un punct procentual peste aşteptările sale de bază în următorii trei ani şi că planurile guvernului de a îmbunătăţi colectarea taxelor par ineficiente pentru a reduce acest decalaj.

"În acest moment, în opinia noastră, niciuna dintre aceste măsuri nu este concretă sau suficientă pentru a contrabalansa pe deplin potenţiala creştere a pensiilor", a declarat Arnaud Humblot, director pentru comunicare în domeniul ratingurilor la S&P, într-un răspuns trimis Reuters prin e-mail.

Comisia Europeană estimează că deficitul bugetar al României se va ridica anul viitor la 5,3% din producţia economică, fără a include costul creşterilor planificate ale pensiilor. Acesta ar fi unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE şi aproape dublu faţă de nivelul de 3% de care România are nevoie pentru a putea ieşi din mecanismul de supraveghere fiscală al UE.

La rândul său, agenţia Fitch a declarat că recalcularea planificată a pensiilor începând cu luna septembrie a anului viitor este un "element neaşteptat" al reformelor preconizate. "Noua lege a pensiilor din România ar putea avea ca rezultat o traiectorie mai puţin favorabilă a datoriei suverane şi ar putea slăbi credibilitatea fiscală pe termen mediu, dacă va fi implementată conform planului şi fără măsuri compensatorii", a spus Fitch.

Moody's spune că o creştere aşteptată a deficitului bugetar al României pentru 2025, de 1,7% din PIB, este "negativă pentru credit".

"În timp ce reformele vor reduce substanţial creşterea preconizată a cheltuielilor cu pensiile pe termen lung, economiile se vor acumula în principal în anii 2030 şi ulterior", a precizat agenţia.

Incertitudinea cu privire la bugetul României pe 2024, care nu a fost încă prezentat, va cântări asupra costurilor de finanţare ale ţării, a declarat şeful serviciului datoriei publice, Ştefan Nanu. "Evident, până nu avem un buget, până nu se arată exact modul în care guvernul va face faţă acestei perioade, există o incertitudine şi aceasta va cântări asupra costurilor de finanţare", a spus el la un seminar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.