Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agitație mare la Viitorul, după demiterea antrenorului. Este exclus ca Gică Hagi să revină acum pe bancă

www.gsp.ro
Gică Hagi

Președintele Viitorului, Gică Popescu, a declarat luni, după ce clubul a anunțat că se desparte de antrenorul Ruben de la Barerra, că va fi instalat un tehnician român, dar nu Gică Hagi.

Citește și: Ludovic Orban admite că PNL ar putea pierde premierul

„Am reziliat cu Ruben, ne-am strâns mâinile şi ne-am mulțumit. Noi pentru munca lui, el pentru că i-am dat o şansă să antreneze o echipă de Liga 1. De acum începem negocierile pentru noul antrenor. Nu va fi simplu, pentru că el trebuie să fie un adevărat manager, să aibă în vedere şi echipa secundă a clubului. Va fi cel mai probabil un român, pentru că e greu în plin campionat să aduci un străin care să nu cunoască Liga 1. Este exclus ca Gică Hagi să revină acum pe banca Viitorului. Avem câteva nume, iar zilele următoare vom lua o decizie”, a declarat Popescu, potrivit Prosport.

Clubul de fotbal FC Viitorul Constanţa a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, rezilierea de comun acord a contractului cu Ruben de la Barrera, tehnician spaniol instalat la gruparea patronată de Gheorghe Hagi în luna august a acestui an.

"FC Viitorul Constanţa anunţă că a întrerupt, începând de astăzi, de comun acord, raporturile contractuale cu staff-ul tehnic al formaţiei noastre condus de tehnicianul Ruben de la Barrera. Pe această cale, clubul nostru le mulţumeşte acestora pentru munca depusă în perioada august - noiembrie 2020 şi le doreşte succes în proiectele lor viitoare", se arată pe site-ul citat.

Conducerea grupării constănţene menţionează că va anunţa în cel mai scurt timp componenţa noii conduceri tehnice care se va ocupa de pregătirea echipei în perioada următoare.

Decizia de reziliere a contractului cu antrenorul spaniolul vine la două zile după ce FC Viitorul a fost eliminată din Cupa României în urma înfrângerii suferite în faţa echipei FC Dinamo, cu scorul de 3-0, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei. În campionat, FC Viitorul ocupă locul 7 al clasamentului, cu 16 puncte după 11 etape.

La 7 august, spaniolul Ruben de la Barrera Fernandez a fost instalat în funcţia de manager al echipei FC Viitorul, după ce Gheorghe Hagi şi-a anunţat retragerea din postul de antrenor principal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.