DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Agresorii din România ar putea fi OBLIGAȚI să poarte brățări electronice: proiectul se DEZBATE în Camera Deputaților

bratara electronica

Proiectul de lege prin care agresorii ar urma să poarte brățări electronice a fost finalizat și intră în dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, iar dacă obține aviz favorabile va merge la vot.

Ioan Cupșa, deputatul PNL spune că prin adoptarea proiectului de lege privind purtarea brățărilor electronice de către agresori, cuvintele „respect și demnitate”, atunci când vorbim despre prevenirea și combaterea violenței domestice, vor căpăta cu adevărat sens.

„ agresorilor ! Pe de o parte, agresorii vor fi timorați, speriați de posibilitatea de a fi ușor trași la răspundere penală, de a fi condamnați. Pe de altă parte, organele de ordine devin mult mai eficiente în intervențiile lor pentru a proteja victimele, vor putea interveni de îndată! Victimele și posibilele viitoare victime ale violenței domestice vor fi mult mai bine protejate prin demersul nostru din Camera Deputaților. Femeile, dar nu numai ele, vor fi mult mai bine protejate de riscul iminent ca viața, integritatea fizică sau chiar libertatea să le fie puse în pericol, să devină victime ale agresorilor aflați adeseori în imediata lor apropiere”, spune Cupșa.

Ca urmare a încheierii dezbaterilor cu reprezentanții societății civile și cu reprezentanții autorităților care vor fi implicate în realizarea acestui proiect, precum și a faptului că s-au identificat soluțiile normative, precum și resursele materiale și umane necesare, se va trece la adoptarea în Comisia juridică din Camera deputaților a unui raport favorabil, apoi va fi adoptat, prin vot în plenul Camerei inițiativă legislativă care reglementează folosirea „brățărilor electronice”, a sistemelor electronice de supraveghere.

În acest fel, sune deputatul liberal, ordinele de protecție vor deveni eficiente, fie ele provizorii, fie ele europene, și mai puține persoane vor fi agresate și vătămate.

„Agresorii vor fi monitorizați prin purtarea acestor „brățări electronice” fixate la nivelul gleznei, agresorii vor fi obligați să păstreze o distanța minimă față de victimele lor/persoanele protejate, iar încălcarea acestei obligații va genera o alertă în dispecerat care va determina o intervenție rapidă și eficientă a organelor Poliției Române, Poliției de frontieră, Jandarmeriei sau Poliției locale – pe principiul cel aflat mai aproape intervine”!”, mai spune Cupșa.

Faza pilot are costuri estimate de aproximativ 3.490.000 de euro și va începe de îndată ce legea va fi promulgată. Sistemul de supraveghere va trebui să fie deplin funcțional la nivel național începând cu data de 1 martie 2022, identificarea și crearea/cumpărarea de soft-uri, cumpărare dispozitive hard, implementare proceduri practice și instruire persoane având nevoie de trecerea unei perioade de circa un an de zile.

„Am prioritizat supravegherea electronică a victimelor și a agresorilor, aplicarea legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice și a ordinului de protecție european, ca fiind prima etapă, devansând supravegherea electronică a inculpaților arestați, a celor aflați în control judiciar sau a condamnaților care își execută pedeapsă în regim semideschis sau deschis! Extinderea acestei supravegheri electronice, absolut necesară și în ceea ce privește inculpații și condamnații, va deveni operațională abia în anul 2025. Trebuie să fim pragmatici și să gestionăm resursele materiale și umane cât mai eficient”, a mai spus Ioan Cupșa.

Și Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL din Camera Deputaților, a spus că această inițiativă va fi adoptată cât mai curând posibil.

„În urma consultărilor repetate cu iniţatorii, cu societatea civilă și cu specialiștii Guvernului am depus 6 amendamente care vor permite construirea infrastructurii necesare operaționalizării sistemului de supraveghere electronică (prin brățară electronică a agresorilor care generează violență domestică și protejarea victimelor acestui flagel contemporan)”, spune Anronache, pe pagina sa de Facebook.

Acesta îi roagă pe toți liderii de grup din Camera Deputaților să se alăture demersului legislativ al PNL pentru a adopta foarte repede acest proiect vital pentru femeile și copiii victime ale violenței domestice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.