VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-04-2026 09:40

Article thumbnail

Sursă foto: YouTube

Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor a organizat, marţi, la Cluj-Napoca, o dezbatere publică privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Primarul Clujului, Emil Boc, a avertizat în acest context că România mai are o șansă în privința fondurilor de coeziune.

Ce a spus Boc

„Coeziunea este lipiciul care ține Europa unită. Politica de coeziune nu este una de caritate, nu luăm de la bogați și dăm la săraci - este o greșeală să privim așa. Piața unică înseamnă de fapt dezvoltare peste tot în Europa, dar, inevitabil, economia de piață produce decalaje. Astfel, piața unică nu poate funcționa fără politica de coeziune.

2028-2034 este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul în care să beneficiem de fonduri de coeziune, deoarece deja ne apropiem de 80% din media Uniunii Europene. De aceea este important să investim banii să ne aducă valoare adăugată, pentru prosperitate pe termen mediu și lung. Să refacem infrastructura, educația și alte domenii cheie pentru dezvoltare.

Nu suntem o Uniune Europeană doar a Capitalelor, ci și a regiunilor și orașelor mari. E important să nu scăpăm dimensiunea regională din dezvoltare. Vocea orașelor este esențială, ceea ce am susținut și voi susține în continuare și la Bruxelles, astfel încât tendința de recentralizare a bugetului UE să nu ne producă prejudicii.

Clujul este ceea ce este datorită resursei umane, talentelor și universităților de aici. O societate care investește în educație, cercetare și dezvoltare va fi câștigătoare”, a punctatb edilul.

"La Bruxelles se negociază viitorul României şi al Europei”

Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean a explicat că dezbaterea este una foarte importantă pentru că, în aceste momente, se negociază la Bruxelles viitorul României şi al Uniunii Europene.

"La Bruxelles se negociază viitorul României şi al Europei. Vorbim despre cel mai ambiţios buget al Uniunii Europene, două trilioane de euro, 1,26% din veniturile naţionale brute ale statelor membre", a spus Ovidiu Cîmpean, conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri