Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor urgentarea procedurilor pentru încasarea despăgubirilor pentru secetă, în perioada 5-20 august 2020, în condiţiile în care peste 90% dintre fermierii români îşi achită inputurile folosite în obţinerea produselor agroalimentare după valorificarea producţiei, iar foarte mulţi nu vor avea ce recolta în acest an.
"România se află în pragul unei crize economice puternice, inclusiv în agricultură, ceea ce poate avea consecinţe dramatice în aprovizionarea populaţiei. Având în vedere că aproximativ 90% dintre fermierii români achită inputurile folosite în obţinerea produselor agroalimentare după valorificarea producţiei, respectiv în perioada 15 iunie - 15 iulie, iar foarte mulţi nu vor avea ce recolta sau producţia le va fi semnificativ diminuată, plata datoriilor către furnizorii de inputuri (pesticide, fertilizanţi, combustibili), precum şi a altor obligaţii precum leasing-uri, salarii, credite, etc. va fi extrem de problematică. Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli în timp util, este nevoie de urgentarea paşilor procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor ăetrui seceta păedologicî severăÄ? în perioada 5-20 august 2020, de aceea MADR s-a angajat să intensifice demersurile de a obţine de la Comisia Europeană un răspuns în timp util pentru a putea trece la plata efectivă a despăgubirilor prin schema de ajutor de stat notificată", au susţinut reprezentanţii Alianţei în cadrul unei întâlniri cu premierul, Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi conducerea MADR, în data de 2 iulie.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei remis joi AGERPRES, alianţa a mai solicitat organizarea urgentă a unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Asociaţiei Române a Băncilor şi Băncii Naţionale cu scopul de a găsi o soluţie cu privire la amânarea plăţii ratelor la creditele bancare şi nebancare pentru o perioadă de 12 luni.
De asemenea, în data de 9 iulie, fermierii au mai transmis autorităţilor (MADR, MFP, ANAF) o serie de propuneri precum: măsuri pentru introducerea de facilităţi/amânarea pentru o perioadă de 12 luni a plăţii ratelor scadente la creditele de capital contractate de fermieri de la instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare; urgentarea paşilor procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor pentru seceta pedologică severă; plata de urgenţă a tuturor arieratelor; compensarea directă creanţe - datorii; recunoaşterea de către ANAF a costurilor cu producţia în curs, aferente culturilor agricole calamitate 2020; eliminarea practicilor prin care fermierilor li se consideră nedeductibile cheltuielile cu stocurile de producţie în curs de execuţie 2019-2020, conform art 25 şi art 269 din Codul Fiscal; înregistrarea drept cheltuială deductibilă a TVA aferent inputurilor aplicate culturilor agricole calamitate, confirmate cu procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; stoparea practicilor de impozitare în avans a unor sume/venituri din subvenţii înainte de a fi încasate.
MFP şi ANAF au arătat că sectorul agroalimentar rămâne un domeniu strategic şi au reiterat preocuparea pentru a fi alocate prioritar sumele solicitate de MADR la rectificarea bugetară de la începutul lui august, se precizează în comunicat.
"Ca urmare a argumentelor expuse de reprezentanţii Alianţei, ANAF a întreprins măsurile necesare pentru aplicarea unitară în teritoriu a procedurilor de control şi a recunoaşterii cheltuielilor de producţie şi a TVA aferent culturilor agricole afectate de secetă şi care au proces verbal de constatare şi evaluare a daunelor. ANAF a formulat către MFP o solicitare pentru analiza juridică, fiscală şi privind impactul bugetar pentru: compensarea datoriilor către bugetul de stat cu sumele reprezentând creanţe bugetare cuvenite fermierilor din TVA şi concedii medicale, precum şi privind impozitarea veniturilor din subvenţii doar după încasarea acestora", se mai arată în comunicatul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare.
Agricultorii solicită plata despăgubirilor pentru secetă în perioada 5-20 august
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
13

1.493
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
1.493

1.803
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
1.803

131
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
131

7.333
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.333

32
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
32

28
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
28

44
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
44

5.517
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.517

80
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
80

87
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
87

97
Furt ca în filme: Bujori de 20.000 de euro, dispărute dintr-o seră din Capitală, în noaptea de Înviere
97

43
În Poligonul Capu Midia are loc un exerciţiu de combatere a ameninţărilor cu drone
43
















Comentează