Alcaraz, învins de Zverev în primul său meci la Turneul Campionilor

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 13-11-2023

Actualizat: 13-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Spaniolul Carlos Alcaraz a fost învins de germanul Alexander Zverev în trei seturi 6-7 (3/7), 6-3, 6-4, luni, în primul lor meci din Grupa Roşie a ediţiei 2023 a Turneului Campionilor, ce se desfăşoară în oraşul italian Torino cu participarea celor mai buni opt jucători de tenis ai lumii în acest sezon.

Carlos Alcaraz, locul 2 mondial, s-a înclinat după un meci de foarte bun nivel, care a durat două ore şi 34 de minute. Spaniolul, în vârstă de 20 de ani, este la prima sa participare la Turneul Campionilor, după ce anul trecut a fost nevoit să declare forfait, potrivit Agerpres.

Alexander Zverev, care a urcat din această săptămână pe locul 7 în ierarhia ATP, a câştigat de două ori Turneul Campionilor, în 2018 şi 2021.

Al doilea meci de luni, din Grupa Roşie a competiţiei, îi opune pe ruşii Daniil Medvedev (3 ATP) şi Andrei Rublev (5 ATP).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri