Cele două liste antisistem au creat o surpriză în Irak, plasându-se în fruntea alegerilor legislative şi devansând-o pe cea a premierului aflat la sfârşit de mandat Haider al-Abadi, potrivit rezultatelor parţiale oficiale obţinute de AFP în noaptea de duminică spre luni, scrie agerpres.ro.
Alianţa inedită dintre liderul religios şiit Moqtada Sadr şi comunişti asupra unui program anticorupţie (Marşul pentru reforme) s-a clasat pe primul loc în şase din 18 provincii şi pe locul doi în alte patru.
Alianţa Victoriei, o listă a foştilor membri ai Hachd al-Chaabi (Unităţile de mobilizare populară), aliat crucial al armatei în victoria împotriva grupării Stat Islamic (SI), s-a clasat în frunte în patru provincii. Această listă, pe care figurează numeroşi responsabili apropiaţi de Iran, s-a clasat pe locul doi în alte opt provincii.
Abadi, susţinut de comunitatea internaţională, este devansat în toate provinciile cu excepţia Ninive, a cărei capitală este Mosul, fostul fief central al SI în Irak unde Abadi a anunţat, în iulie 2017, "eliberarea".
Într-o primă fază, diferiţi responsabili politici au clasat formaţiunea premierului pe primul lor, atribuindu-i în jur de 60 de locuri în parlament.
Cu toate acestea, cifrele s-ar mai putea schimba, pentru că nu ţin cont de voturile a aproape 700.000 de membri ai forţelor de securitate irakiene, precum şi de buletinele de vot ale aproape un milion de irakieni ce locuiesc peste hotare.
Alegerile de sâmbătă, primele din Irak de când Bagdadul a proclamat victoria asupra grupării Stat Islamic (SI), în urmă cu cinci luni, au adus introducerea sistemului de vot electronic.
Potrivit Comisiei Electorale, rezultatele finale vor fi anunţate în următoarele două zile. În jur de 44,5% dintre alegători şi-au exercitat dreptul de vot, o prezenţă mult mai mică comparativ cu 2014, când au participat în jur de 60% dintre alegători.
Prezenţa redusă la vot a fost pusă pe seama problemelor cauzate de sistemul electronic, dar şi a dezamăgirii populaţiei faţă de clasa politică din Irak, potrivit unor observatori. Mulţi alegători au criticat prezenţa în fruntea listelor a aceloraşi figuri în perioadă scursă de la invazia condusă de americani, în 2003, şi prăbuşirea regimului Saddam Hussein.
Aproape 7.000 de candidaţi şi-au disputat 329 de locuri în parlament, care îl va alege mai târziu pe preşedinte şi prim-ministru. Formaţiunea Al Nasr (Victoria, în arabă) a premierului Haidar al Abadi spera să se menţină pe prima poziţie.
Alegerile au avut loc în timp ce zone din Irak se află în continuare în ruine ca rezultat al unei campanii militare de trei ani sprijinite de Statele Unite împotriva SI.
Alegeri în Irak: Cele două liste antisistem, pe primele locuri; premierul, devansat (rezultate parţiale oficiale)
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

377
Netanyahu insistă cu eliberarea Iranului: Avem control aproape total asupra spațiului aerian
377

568
Kuweitul declară forţă majoră şi reduce producţia de petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu
568

45
Hezbollah revendică o serie de atacuri cu drone și rachete asupra nordului Israelului
45

3.735
Donald Trump anunță noua tactică de negocieri de pace a SUA în războiul din Ucraina
3.735

2.435
Moment critic pentru Iran: noul lider suprem ar putea fi ales în următoarele 24 de ore după moartea lui Khamenei
2.435

2.617
Descoperire care ar putea schimba teoria originii vieții: 'Conan bacteria' susține ipoteza că viața de pe Pământ ar fi putut veni de pe Marte
2.617

1.987
Invadează SUA terestru Iranul? Trump manifestă deja un „interes serios” în desfășurarea de trupe / Reacția Casei Albe
1.987

6.733
VIDEO Mesaj dur către Teheran: în primul discurs de la izbucnirea conflictului, președintele Emiratelor Arabe Unite numește Iranul „inamic”
6.733

3.706
Strategie disperată în Strâmtoarea Ormuz: Navele petroliere se declară 'chineze' ca să nu fie bombardate de Iran
3.706

1.605
Turcia analizează trimiterea de avioane F-16 în Cipru pe fondul extinderii conflictelor din regiune
1.605

21.982
Liderul Iranului face un pas înapoi: președintele își schimbă mesajul după ce Gărzile Revoluționare i-au respins public declarația cu scuzele
21.982

6.718
Iranul a atacat Iordania cu aproape 120 de rachete și drone: „Vizau instalaţii vitale în interiorul Iordaniei”
6.718

4.588
Războiul din Iran complică politica italiană: Prietenia cu Donald Trump ar putea să o coste funcția pe Giorgia Meloni
4.588

















Comentează