Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri în SUA - NATO speră că Washingtonul îşi va menţine angajamentul faţă de Alianţă indiferent de rezultat

wall street journal
Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a manifestat miercuri speranţa că Statele Unite vor rămâne angajate faţă de Alianţa Nord-Atlantică indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale americane, el apreciind că acest angajament este în interesul Americii, ''mai ales într-o lume tot mai imprevizibilă'', potrivit agenţiei EFE notează Agerpres.

Vorbind la o conferinţă de presă înaintea reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, care se va desfăşura prin teleconferinţă joi şi vineri, Stoltenberg a apreciat că în pofida opiniilor diferite ale statelor membre în chestiuni precum bugetele militare, comerţul sau schimbările climatice, ''suntem mereu capabili să rămânem uniţi'' în principalele obiective ale organizaţiei, respectiv protecţia şi apărarea reciprocă.

El a menţionat în acest context ''noile provocări de securitate'' sau noile paradigme de putere odată cu ascensiunea Rusiei şi a Chinei, estimând aşadar că ''inclusiv pentru Statele Unite este tot mai important să aibă prieteni şi aliaţi''.

Citește și: Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

În privinţa bugetelor alocate apărării de statele europene membre ale Alianţei, Stoltenberg a remarcat o creştere a lor anul acesta pentru al şaselea an consecutiv, cu o treime din ţările membre atingând obiectivul alocării a cel puţin 2% din PIB pentru cheltuielile militare.

Cel mai substanţial buget alocat apărării este în continuare cel al SUA, cu 3,87% din PIB. În schimb, Germania rămâne sub pragul de 2%, cu 1,57% din PIB, la fel şi Canada, cu 1,45% din PIB, aceste ţări şi altele în situaţia lor fiind sub presiunea preşedintelui Donald Trump pentru a-şi creşte cheltuielile militare. Una dintre temele reuniunii de joi şi vineri este ''împărţirea justă a poverii'' militare, potrivit unei declaraţii a lui Stoltenberg, citată de AFP.

Pe de altă parte, el a menţionat că statele NATO au primit favorabil progresele din ultimele zile pentru un acord între Washington şi Moscova privind prelungirea tratatului Noul Start pentru controlul armelor nucleare.

O posibilă prelungire a acestui acord bilateral între SUA şi Rusia ''oferă mai mult timp pentru abordarea multor altor chestiuni care nu sunt acoperite'' de acest tratat, precum ascensiunea Chinei, a explicat secretarul general al NATO. ''China investeşte în noi capacităţi nucleare, îşi modernizează forţele nucleare şi devine tot mai mult o putere mondială, şi odată cu această poziţie globală vin de asemenea responsabilităţi globale, inclusiv a fi parte la viitoare acorduri de control al armelor nucleare'', a adăugat el.

Stoltenberg a negat că în cadrul Alianţei s-ar fi discutat despre o eventuală situaţie de instabilitate la Washington dacă Donald Trump ar pierde alegerile şi nu ar accepta rezultatul. Alianţa niciodată nu va aborda şi nu va interfera cu ''procesele politice interne'', a indicat secretarul general al NATO. Indiferent care vor fi rezultatele alegerilor prezidenţiale americane, NATO va continua să fie ''temelia securităţii noastre'', a concluzionat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.