Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri R.Moldova. Igor Dodon: 'Pentru mine importanţi sunt alegătorii PCRM, nu Voronin'

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că nu are nevoie de susţinerea preşedintelui Partidului Comuniştilor (PCRM), ci de electoratul acestuia, care prin boicotarea scrutinului prezidenţial nu fac decât sa o avantajeze pe Maia Sandu, informează Unimedia, potrivit agerpres.

"Pentru mine, contează atitudinea şi comportamentul alegătorilor PCRM. Voronin poate sa stea acasă, că stă bine acolo. Pentru noi sunt importanţi cetăţenii, alegătorii PCRM, câţi au mai rămas în acest partid", a spus marţi Dodon.

Citeşte şi: NAUFRAGIU în Indonezia. Cel puţin 20 de oameni au murit

Potrivit liderului socialist, Voronin nu mai este demult un partener de dialog pentru forţele de stânga. "El face acum mai mult jocul dreptei şi al unioniştilor, din interese personale, din invidie, probabil. Dar printre alegătorii PCRM sunt mulţi oameni conştienţi, maturi, care înţeleg că boicotul pe stânga înseamnă un avantaj pentru Maia Sandu. Nimeni dintre alegătorii PCRM nu doreşte la conducerea ţării o unionistă ca Maia Sandu. Asta ar fi o catastrofă pentru Moldova', a declarat Igor Dodon.

Citeşte şi: Un important militant al drepturilor omului a fost eliberat anticipat

După ce s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie, cu circa 48% din voturi, liderul PSRM s-a adresat lui Vladimir Voronin şi liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, pentru ajutor în turul doi al scrutinului, care va avea loc la 13 noiembrie şi în timpul căruia Dodon se va confrunta cu Maia Sandu, candidatul proeuropean unic.

Citeşte şi: Diaspora moldovenească se mobilizează pentru al doilea tur de scrutin

Voronin i-a răspuns lui Dodon ca nu-l va susţine şi i-a amintit acestuia de anul 2012, când liderul PSRM a votat, în parlament, pentru candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) la preşedinţia Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Mai mult decât atât, Voronin a declarat că pentru acel vot liderul PCRM ar fi încasat 3 milioane de euro.

Citeşte şi: Matthew a produs pagube în valoare 63 de milioane de dolari în Cuba

La rândul său, liderul Partidului Nostru a declarat marţi că nu s-a hotărât deocamdată pe cine va susţine în turul doi şi că îl aşteaptă pe Dodon să discute vineri la Moscova. Usatîi susţine că Dodon a promis că va 'birui regimul' oligarhic şi va lua măsuri pentru ca Vladimir Plahotniuc, controversat om de afaceri şi vicepreşedinte al Partidului Democrat (PDM), să plece din republică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.