Ministerul de Interne austriac a anunţat vineri că ia în calcul amânarea din motive tehnice a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, prevăzut pentru 2 octombrie, după ce s-a constatat că plicurile folosite la acest vot prin corespondenţă se desigilează foarte uşor, relatează Reuters, conform agerpres.ro.
''Dacă un eşec evident în producerea plicurilor face imposibilă desfăşurarea normală a alegerilor, atunci este de datoria mea, în calitate de şef al celei mai înalte autorităţi electorale, să iau imediat în considerare o amânare'' a scrutinului, a afirmat ministrul de interne austriac, Wolfgang Sobotka, într-o declaraţie difuzată pe e-mail.
ALERTĂ - Accident de tren în Spania. Mai multe victime/ FOTO&VIDEO
Al doilea tur al prezidenţialelor din Austria, desfăşurat pe 22 mai, a fost invalidat în urma neregulilor la numărarea voturilor prin corespondenţă.
Elena Udrea sare în apărarea lui Victor Ponta. Ce a declarat la ÎCCJ
În această etapă finală a scrutinului s-au confruntat Norbert Hofer, candidatul extremei drepte, şi Alexander van der Bellen, candidat independent susţinut de Verzi. Hofer a obţinut mai multe voturi în Austria, dar în final votul prin corespondenţă a înclinat balanţa în favoarea lui Van Der Bellen, care a câştigat alegerile la o diferenţă de numai 0,6%.
Totuşi, Curtea Constituţională a admis plângerea privind existenţa unor nereguli la votul prin corespondenţă şi a decis repetarea turului doi.
Comentează