Alep. 16.000 de civili au fugit din calea războiului

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 29-11-2016

Actualizat: 29-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Aproape 16.000 de civili au fugit din cartierele din estul Alep "în cursul ultimelor zile" spre alte părţi ale oraşului, a anunţat marţi un înalt responsabil ONU, într-o nouă încercare de a atrage atenţia asupra situaţiei din Alep, pe care a descris-o drept "alarmantă şi înfricoşătoare", potrivit AFP.

"Sunt extrem de preocupat de soarta civililor din cauza situaţiei alarmante şi înfricoşătoare din oraşul Alep", a declarat şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Stephen O'Brien, într-o declaraţie scrisă, relatează agerpres.

VIDEO Tragedie AVIATICĂ în Columbia: Motivul INCREDIBIL al prăbușirii aeronavei

În Alepul de est, controlat de rebeli, "zeci de civili au fost ucişi şi răniţi în urma intensificării luptelor la sol şi a bombardamentelor aeriene în ultimele zile", în timp ce nu mai funcţionează niciun spital, iar "stocurile alimentare sunt practic epuizate", a avertizat acesta.

După ce au rezistat asediului impus din iulie sectorului ocupat de rebeli - unde locuiesc în jur de 250.000 de persoane - de către regimul de la Damasc, civilii iau acum se pare calea exodului.

"Intensitatea atacurilor asupra cartierelor din estul Alepului în cursul ultimelor zile a forţat mii de civili să fugă spre alte părţi ale oraşului", a indicat O'Brien.

"Primele informaţii indicau că până la 16.000 de persoane au fugit, multe în situaţii nesigure şi precare. Este posibil ca alte mii să nu aibă altă opţiune decât să fugă dacă luptele continuă şi se intensifică în următoarele câteva zile", a adăugat el.

Primul supravieţuitor al tragediei aviatice din Columbia este un fotbalist

La 27 noiembrie, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a estimat că aproximativ 10.000 de persoane au fugit în weekend din partea de est a Alep: circa 6.000 în mica enclavă Cheikh Maqsud, controlată de forţele kurde, iar restul în zonele aflate sub controlul forţelor guvernamentale.

Bătălia pentru controlul Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, a luat o turnură în avantajul regimului, care cucereşte treptat cartierele controlate de către rebeli.

"În paralel, continuă bombardamentele aleatorii asupra zonelor locuite de civili în partea de vest a Alepului (controlată de către forţele guvernamentale), ucigând şi rănind civili", mai relevă oficialul ONU, care indică faptul că peste 20.000 de persoane au fost forţate să plece din vestul Alepului în ultimele săptămâni. Aceste bombardamente provin din zonele rebele, notează AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri