Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Înalta Curte de Casație și Justiție a DECIS RELUAREA apelului într-un dosar al lui Sebastian Ghiță

Inquam Photos/Octav Ganea
Sebastian Ghita

Decizie de ultimă oră la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații au decis reluarea apelului făcut de procurori la decizia de achitare a lui Sebastian Ghiță în unul din dosarele în care este vizat. Este vorba despre dosarul deschis după ce Ghiță l-ar fi mituit pe fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu. Conform deciziei instanței, martorii vor fi reaudiați, iar probele readministrate.

Decizia magistraților vine după hotărârea Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stipulat că dosarele intrate la sfârșitul anului 2018 pe rolul completurilor de cinci judecători în care nu au fost administrate probe rămân la completurile trase la sorti în decembrie 2018 și nu vor fi repartizate celor alcătuite în ianuarie 2019, scrie Mediafax.

Citește și: Codrin Ștefănescu ANUNȚĂ RĂZBUNAREA PSD după plecările la Pro România: Ne pregătim să primim între 8 şi 11 parlamentari din alte partide

Atât procurorii din dosarul lui Sebastian Ghiță, cât și apărătorii omului de afaceri au constatat legalitatea completului, dar au cerut readministrarea probelor și reaudierea martorilor din apel, solicitare aprobată de instanță.

Astfel, primii patru martori vor fi audiați pe 4 martie, următorii martori pe 1 aprilie, iar ultimii patru martori, printre care se numără și fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, trebuie să se prezinte în fața judecătorilor pe 13 mai.

În 25 septembrie 2017, magistraţii instanţei supreme l-au achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, dar şi pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, iar procurorii au făcut apel.

Procurorii au susţinut că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.