Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi: Ploi abundente, ninsori şi vânt puternic. Capitala și 32 de județe sub avertizare

alerta meteo

O avertizare cod galben de ploi abundente şi ninsori, vânt şi temperaturi scăzute intră în vigoare duminică dimineaţă, de la ora 8.00, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala. Meteorologii spun că vremea se va răci accentuat în toată ţara, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Tot duminică dimineaţă, de la ora 6.00, intră în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de către hidrologi, vizând rţurile din 24 de judeţe, scrie news.ro.

Avertizarea cod galben de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute în Bucureşti şi în 32 de judeţe va fi în vigoare până la ora 23.00.

Ruşii au început să voteze în cadrul alegerilor prezidenţiale: Vladimir Putin candidează pentru al patrulea mandat

Potrivit meteorologilor, în acest interval vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55-65 de kilometri la oră, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 de kilometri la oră, temporar viscolind ninsoarea.

De altfel, în nordul Moldovei ninge puternic de sâmbătă seară.

Meteorologii spun de duminică că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

Astfel, vremea se va răci brusc în special în estul şi în sud-estul ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius în nordul Moldovei şi cel mult 10-12 grade în vestul Olteniei şi în sudul Dobrogei. Şi în Capitală temperaturile vor scădea brusc, iar maxima va ajunge la cel mult 5-6 grade. Va ploua slab pe tot parcursul zilei, iar pe timpul nopţii temperaturile nu vor urca peste 1 grad.

Anunţ alarmant pentru bucureşteni: Probleme la Pasajul Basarab - ce anunţă Primăria Capitalei

Vremea se va menţine rece toată săptămână, spun meteorologii, iar temperaturile de pe timpul nopţii vor fi negative.

De asemenea, începând de duminică, de la ora 6.00, şi până la ora 20.00, va fi în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de hidrologi pentru rţurile din 24 de judeţe.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice Mureş – bazin superior amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud), Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba),  Bega – bazin superior (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş Severin), Desnӑţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.