Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ deasupra Mării Negre: Șase bombardiere rusești au fost interceptate de forțele Royal Air Force de la baza Mihail Kogălniceanu

avion de vanatoare

Şase bombardiere ruseşti au fost interceptate deasupra Mării Negre de către avioane de vânătoare britanice desfăşurate în România şi care securizează spaţiul aerian al NATO, potrivit unei comunicat difuzat de Royal Air Force (RAF), transmite AFP, preluată de Agerpres.

Aparatele de tip Eurofighter Typhoon au decolat luni dimineaţa de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est) '' în răspuns la prezenţa a şase bombardiere tip Sukhoi Su-24 Fencer care se aflau în apropierea spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre", se arată în comunicat. Bombardierele ruseşti s-au îndreptat apoi spre Crimeea, a menţionat sursa citată.

Această operaţiune ''face parte din misiunea poliţiei aeriene consolidate a NATO în cadrul căreia acţionează Royal Air Force pentru a descuraja orice agresiune a Rusiei, pentru a da asigurări prietenilor români şi a pune în aplicare angajamentul Regatului Unit de a asigura apărarea colectivă'' a ţărilor membre NATO, au precizat forţele aeriene britanice.

Citește și: Acuzații INCENDIARE din PSD: Ecaterina Andronescu a răspuns ordinelor din înregistrarea lui Werner Iohannis

''Am fost avertizaţi în legătură cu o importantă activitate aeriană rusă care a avut loc aproape toată noaptea (...) înainte de a primi ordinul de a decola'', a declarat unul dintre piloţi, citat de aceeaşi sursă.

Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a descris luna trecută drept ''frecvente'' astfel de ''provocări'' din partea Rusiei, notează AFP.

Patru bombardiere tip Typhoon sunt desfăşurate în cadrul acestei misiuni la baza militară din Mihail Kogălniceanu, unde se află sute de militari americani.

Royal Air Force este prima forţă aeriană a Alianţei Nord-Atlantice care asigură o misiune de poliţie aeriană din România şi sub comandamentul NATO, după prezenţa a patru avioane F-15C Eagle în cadrul US Air Force în Bulgaria, se precizează în comunicatul difuzat de RAF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.